Premierul Victor Ponta s-a întâlnit miercuri la sediul Guvernului cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu şi cu preşedinţii LPF şi FRF pentru a pune la punct un plan de bătaie în vederea obţinerii dreptului de către România pentru a găzdui meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal din 2020.
Visul României de a organiza meciuri de la Euro 2020 pare din ce în ce mai realizabil. Mircea Sandu a cerut Executivului să se sprijine candidatura României, iar premierul Victor Ponta s-a conformat i-a chemat la Guvern pe şefii fotbalului românesc, dar şi pe primarul general al Capitalei. Cei patru, împreună cu alţi miniştri, au purtat discuţii pe marginea acestui proiect de interes naţional, stabilind strategia pe care o va aplica ţara noastră în vederea obţinerii dreptului de organizare a unor meciuri de la Euro 2020.
"Împreună cu o parte dintre miniştri, m-am întâlnit cu primarul general al Capitalei (n.r. Sorin Oprescu), cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (n.r. Mircea Sandu) şi cu preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (n.r. Gino Iorgulescu) pentru a discuta despre proiectul privind organizarea unor partide din Campionatul European de Fotbal 2020 la Bucureşti. Trebuie să terminăm toate modificările legislative, procedurile, alocările de fonduri, astfel încât să depunem dosarul şi România să poată organiza un eveniment european important", a spus premierul Ponta pe contul personal de Facebook.
La reuniune au mai participat, pe lângă cei menţionaţi mai sus, Gabriel Oprea, viceprim-ministru, Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor Publice, Nicolae Bănicioiu, ministrul Tineretului şi Sportului, Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, Dan Şova, ministru delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, Maria Grapini, ministru delegat pentru IMM-uri,