Plafonul ajutoarelor de valoare mică în agricultură (de minimis) pe care le pot primi firmele de la stat va urca, de la începutul anului viitor, la 15.000 de euro, potrivit unui regulament aprobat astăzi de Comisia Europeană, care prevede, în plus, şi că aceste sume nu vor mai fi considerate drept ajutoare de stat.
„Acest nou regulament va permite statelor membre să dispună de o marjă de manevră mai mare pentru a acorda ajutoare fără a denatura concurența, mai ales în situații de urgență, iar Comisiei îi va permite să simplifice modul de tratare a ajutoarelor naționale în sectorul agricol”, a declarat comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș.
Noul regulament, aplicabil de la 1 ianuarie 2014, aduce suma per beneficiar la 15.000 de euro pe parcursul a trei exerciții fiscale, iar plafonul pentru fiecare stat membru la 1% din valoarea producției agricole. În plus, regulamentul conține o definiție mai completă a tipurilor de ajutoare care pot intra în domeniul de aplicare al acestuia.
Până în prezent, în conformitate cu un regulament din 2007, ajutoarele care nu depășeau 7.500 euro per beneficiar pe o perioadă de trei exerciții fiscale sau un plafon de 0,75% din valoarea producției agricole stabilite pentru fiecare stat membru, erau considerate ajutoare care nu denaturează sau nu amenință să denatureze concurența.
Noul regulament, aplicabil de la 1 ianuarie 2014, aduce suma per beneficiar la 15.000 EUR pe parcursul a trei exerciții fiscale, iar plafonul pentru fiecare stat membru la 1% din valoarea producției agricole. În plus, regulamentul completează definiția tipurilor de ajutoare care pot intra în domeniul de aplicare al acestuia
În sectorul agricol, ajutoarele de stat se bazează pe trei principii diferite: se conformează principiilor generale ale politicii în domeniul c