Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naţionala lui Albert. Selecţioner: Lucian Goian

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Suceveanul Lucian Goian, fost fotbalist la Dinamo şi Astra, actualmente jucător la echipa Beijing Baxy -China, este inițiatorul unei campanii inedite de întrajutoare. Adună tricouri de la jucători cunoscuţi şi le vinde la licitaţie pe contul său de Facebook. Iar banii strânşi din vânzarea tricourilor îi trimite direct în conturile părinţilor lui Albert, un copil de cinci anişori care nu a spus niciodată mama sau tata.

Albert nu vorbeşte, pentru că este bolnăvior. Nu poate sta în picioare, iar până la aproape un an şi jumătate nu a luat în mână nici o jucărie, deşi părintii i-au umplut pătuţul cu tot felul de animăluţe din pluş.

„De fiecare dată s-a agăţat de viaţă ca un scai”

La trei zile după naştere, Albert a fost diagnosticat cu o malformaţie cardiacă severă şi a fost supus la două intervenţii chirurgicale la Târgu-Mureş.

„Neşansa lui a fost că la ambele operaţii a făcut complicaţii foarte urâte, adică la prima operaţie a făcut un accident cerebral, iar la a doua a făcut un stop cardio respirator, 20 de minute a stat fără oxigen”, îşi începe trista poveste Simona Puşcaşu, mama lui Albert.

Au apărut ulterior probleme neurologice, iar apoi micuţul a fost diagnosticat cu o formă de epilepsie severă la copii, cu retard neuro-psihomotor şi crize epileptice. Ca şi când nu ar fi fost de ajuns, destinul i-a mai dat o lovitură, Albert suferind şi mai multe hemoragii digestive.

Au urmat alte intervenţii chirugicale.

„Au fost foarte multe momente critice, aşa ca să le zic, şi de fiecare dată s-a agăţat de viaţă ca un scai”, povesteşte mama lui Albert, dându-i lacrimile.

Micuţul lor nu a râs şi nu a plâns multă vreme. Stătea doar pe spate, cu privirea în gol, închis în propriul său univers. Când a plâns prima oară, părinţii nu ştiau cum să reacţioneze.

L-au luat în braţe şi i-au sărutat lacrimile.

„Sunt nişte emoţii foar

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 4 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Accident feroviar mortal. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Ziare.com acum 3 ore
O maşină a fost lovită de un tren vineri seară, 22 noiembrie, în municipiul Lugoj, judeţul Timiş, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medici. ”În această seară, în jurul orei 20:45, am fost

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 3 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 4 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum o ora
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 7 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 2 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 5 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Marcel Ciolacu: „A țipat jumătate de oră lângă mine, ce blat să am eu cu George Simion?”

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu, candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale, a negat ferm vineri seară, încă o dată, că ar exista o înţelegere pentru ca liderul AUR, George Simion, să intre alături de el în turul al doilea. Premierul a susținut că „nu

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 9 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
sâm.

4°/13°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/3°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/5°