Dacă anul trecut, Pemiul Nobel pentru Medicină a mers către doctorii Shinya Yamanaka şi John B. Gurdon, pentru descoperirea faptului că celulele mature pot fi reprogramate în aşa fel încât să devină celule stem pluripotente, în 2013, acest domeniu al Medicinei Regenerative a continuat să fie în atenţia cercetătorilor din întreaga lume.
Astfel, în cursul ultimelor 12 luni, s-a reuşit crearea în laborator a unor structuri miniaturale de ficat, a unor precursori ai creierului, a unor glande lacrimale şi salivare, dar şi a unor structuri de rinichi tridimensionale. Totodată, au avansat cercetările privind dezvoltarea unor terapii şi tratamente pentru boli cerebrale, pancreatice, cardiace sau diabet. Totodată, în acest an, în România, Alex, un copil de numai trei ani, a beneficiat de transplant cu propriile celule stem, într-un caz de paralizie cerebrală. „Privite per ansamblu, este aproape incredibil că atâtea noutăţi, în diversitatea lor, au venit într-un singur an. Medicina Regenerativă se dovedeşte a da speranţe unor bolnavi care, în trecut, ar fi fost catalogaţi drept incurabili”, spune dr. Bogdan Ivănescu, preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS).
Dacă anul trecut, Pemiul Nobel pentru Medicină a mers către doctorii Shinya Yamanaka şi John B. Gurdon, pentru descoperirea faptului că celulele mature pot fi reprogramate în aşa fel încât să devină celule stem pluripotente, în 2013, acest domeniu al Medicinei Regenerative a continuat să fie în atenţia cercetătorilor din întreaga lume.
Astfel, în cursul ultimelor 12 luni, s-a reuşit crearea în laborator a unor structuri miniaturale de ficat, a unor precursori ai creierului, a unor glande lacrimale şi salivare, dar şi a unor structuri de rinichi tridimensionale. Totodată, au avansat cercetările privind dezvoltarea unor terapii şi tratamente pentru boli cerebrale, pan