Precum tot omul contemporan, prima mea sursă de ştiri generale, nemedicale, este Facebook. Marţea asta, Facebook-ul duduia de răsunetul declaraţiilor ministrului culturii, Daniel Barbu, care afirma că programul naţional pentru prevenirea şi tratarea infecţiei HIV/SIDA are un buget prea mare, faţă de banii ministerului pe care dumnealui îl conduce. Că ar trebui să mai luăm nişte banii de la bolnavii de SIDA şi să facem festivale cu ei. Imediat, opinia publică, societatea civilă, ONG-urile, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-au sesizat, acuzând enormitatea. Chiar şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii s-au grăbit să dea o declaraţie în acest sens, de natură a linişti populaţia. Dar eu unul nu sunt deloc liniştit. Că un ministru al României face declaraţii de un involuntar umor negru, nu e un lucru nou şi nu mă mai îngrijorează în sine. Enormităţi se vor mai spune, pe la toate ministerele, chiar şi la cultură, chiar dacă până deunăzi cei de la Ministerul Sănătăţii erau campionii declaraţiilor hazardate şi ulterior retrase. Altceva mă sperie. Poate ar fi bine să dau un exemplu recent. În vara acestui an, Guvernul României refuza să se alinieze la ultima Directivă europeană referitoare la tutun. Nu era vorba de cine ştie ce decizie radicală – Comisia Europeană a făcut mereu paşi consecvenţi, dar cât mai mici, împotriva consumului de tutun. Se punea problema interzicerii ţigaretelor aromate şi creşterea suprafeţei abţibildului de pe pachetele de ţigarete care avertizează că acestea sunt periculoase. Începând extrem de cinic, dar sincer, declaraţiile oficiale de atunci ale guvernanţilor susţineau că producătorii de tutun sunt un prea mare contributor la bugetul de stat ca să fie deranjaţi astfel. Virând apoi spre ipocrizie şi păstrând cinismul, se argumenta că timidele măsuri europene ar stimula traficul ilicit şi că „forma actuală a dire