Preşedinţia lituaniană a Consiliului UE apreciază că acordul semnat de Ucraina cu Rusia este doar "o soluţie temporară", amânând o criză iminentă, informeaza Mediafax.
Acordul prin care Moscova oferă Kievului un credit de 15 miliarde de dolari şi o reducere a tarifelor la gaze este doar "o soluţie temporară", a reacţionat ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius.
"Aceşti bani nu vor face decât să amâne o criză iminentă. Orice altă soluţie în afară de cea a modernizării nu poate conduce decât la criză", adaugă oficialul lituanian, apreciind că acordul demonstrează intenţia clară a preşedintelui Viktor Ianukovici de a apropia Ucraina de Rusia.
Ucraina şi Rusia au semnat marţi un acord bilateral, în cursul vizitei la Moscova a preşedintelui ucrainean, Viktor Ianukovici. În virtutea acordului, Rusia va împrumuta Ucrainei 15 miliarde de dolari prin achiziţii de obligaţiuni emise de Ministerul Finanţelor de la Kiev, în 2013 şi 2014, şi va reduce preţul gazelor cu o treime, a anunţat preşedintele rus, Vladimir Putin. Rusia a acceptat să micşoreze cu o treime preţul gazelor pe care le exportă în Ucraina. Acestea vor costa 268,5 dolari/1.000 de metri cubi faţă de peste 400 de dolari în prezent. Vladimir Putin a precizat că problema aderării Ucrainei la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan nu a fost discutată în cadrul acestor negocieri.
Proteste masive au izbucnit în Ucraina după decizia Administraţiei Viktor Ianukovici de suspendare a negocierilor pentru semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană.
Cuvinte cheie:ucraina, ue, acord
Preşedinţia lituaniană a Consiliului UE apreciază că acordul semnat de Ucraina cu Rusia este doar "o soluţie temporară", amânând o criză iminentă, informeaza Mediafax.
Acordul prin care Moscova oferă Kievului un credit de 15 miliarde de dolari şi o reducere a tarifelor la gaze este