Executivul are în sertar un proiect de lege prin care vrea să unească Muzeul Antipa cu Muzeul Ţăranului Român, iar colecţia celui din urmă să treacă, în aer liber, la Muzeul Satului.
Guvernul şi-a întors faţa către Cultură, cu scopul de a hăcui muzee. Scandalul a izbucnit la Cotroceni, când preşedintele Traian Băsescu i-a cerut lui Gigel Ştirbu, după ce liberalul a depus jurământul de ministru al Culturii, să nu comaseze Muzeul Ţăranului Român cu Muzeul Satului.
În schimb, premierul Victor Ponta a replicat scurt: „Comasaţi-le!“ Contactat de „Adevărul“, Virgil Niţulescu, directorul Muzeului Ţăranului Român (MŢR) din Capitală, „a tradus“ schimbul de replici de la Palatul Cotroceni. „Ştiu că pe masa Guvernului a ajuns un proiect de hotărâre, prin care, în primă fază, Muzeul Antipa urmează să fie trecut de la Ministerul Culturii la Ministerul Mediului.
Apoi, clădirea MŢR urmează să intre în administrarea Muzeului Antipa, iar muzeul nostru, MŢR, să fie comasat, în termen de 90 de zile, cu Muzeul Satului. Planul este ca toată expoziţia de aici să ajungă în aer liber, la Muzeul Satului, în Herăstrău“, a explicat Niţulescu. Ulterior, Virgil Niţulescu i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta prin care i-a cerut „să nu repete greşeala făcută de regimul comunist“ şi să nu aprobe hotărârea de comasare.
Sediu pentru Rovana Plumb?
Surse politice ne-au declarat că proiectul de hotărâre a fost elaborat chiar de ministrul Mediului, Rovana Plumb. În plus, Rovana Plumb i-a cerut acordul şi fostului ministru al Culturii Daniel Barbu, care a aprobat mutarea, în principiu. Aceleaşi surse ne-au spus că în spatele acestei mutări se ascunde o altă miză, fără vreo implicaţie culturală. Rovana Plumb ar vrea să-şi mute ministerul într-un alt sediu, iar clădirea care găzduieşte MŢR a picat ca o mănuşă, fiind situată în buricul tâ