Comisia Europeană intenţionează să verifice legalitatea măsurilor adoptate de Guvernul britanic pentru limitarea accesului imigranţilor din spaţiul UE la indemnizaţiile sociale.
Guvernul britanic a trimis Parlamentului un proiect de lege care limitează accesul imigranţilor veniţi din state membre UE la indemnizaţii sociale.
"Deocamdată, este prematur să spunem dacă noile reglementări sunt în concordanţă cu standardele UE", a declarat, potrivit postului ITV, Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului UE pentru Muncă, Laszlo Andor.
"Numeroase studii relevă că cei mai mulţi dintre cetăţenii UE merg în alte state membre pentru a munci şi că, de obicei, aceştia contribuie la sistemul fiscal şi la asigurările sociale mai mult decât beneficiază de indemnizaţii sociale", precizează oficialul UE.
Marea Britanie ar urma să elimine restricţiile pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari începând din ianuarie 2014, un subiect care a generat polemici ample la Londra. În acest context, premierul britanic, David Cameron, a anunţat că va propune măsuri pentru limitarea accesului imigranţilor provenind din state UE la indemnizaţiile sociale britanice. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »