Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) a finalizat hărţile de hazard la inundaţii la nivelul celor 11 bazine hidrografice, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
În cadrul proiectelor "Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor" (PPPDEI), s-au accesat peste 40 de milioane de euro prin Axa 5 POS Mediu, linie de finanţare europeană deschisă la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, din totalul celor peste 20 de proiecte contractate de ANAR prin Axa 5 POS Mediu, în valoare de peste 370 milioane euro.
"Până în prezent, pe baza studiilor topogeodezice şi a măsurătorilor LIDAR, realizate în urma efectuării zborurilor aerospaţiale, s-au obţinut modelele digitale ale cursurilor de apă, precum şi ale zonelor adiacente acestora. Mai exact, este vorba despre scanarea a peste 20.000 km de cursuri de apă, reprezentând cursurile principale de apă şi afluenţii lor de gradul I şi II de la nivelul celor 11 bazine hidrografice din România: Crişuri, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Dobrogea-Litoral, Prut-Bârlad, Siret, Mureş, Someş-Tisa", se mai arată în comunicat.
Pe lângă aceste zboruri, s-au efectuat lucrări în teren, pe baza cărora se realizează o bază de date topografice, iar hărţile sunt editate în format GIS (geospaţial). De asemenea, pe baza studiilor hidrologice şi hidraulice furnizate de INHGA, se trasează benzile de inundabilitate. "Aceste documente arată cu precizie ridicată extinderea zonei inundate şi vor oferi informaţii referitoare la viteza apei, adâncimea apei la viituri, pentru diferite probabilităţi de apariţie a debitelor (0,1%; 1%; 5%; 10%), adică vor furniza date referitoare la fenomene care au probabilitatea de a se întâmpla la 1000 de ani, o dată la 100 de ani, o dată la 20 ani, respectiv o dată la 10 ani", precizează ANAR.
Pe baza datelor obţinute din hărţile de hazard, precum