Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din 2014, cresc pensiile şi ajutoarele deces

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Valoarea punctului de pensie, implicit şi cuantumul ajutorului de deces, va creşte începând de anul viitor. Aceste creşteri sunt cuprinse în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2014. Potrivit unor informaţii furnizate de Mircea Pop, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj, începând de anul viitor, valoarea punctului de pensie va fi de 790,70 de lei, ceea ce înseamnă o indexare a valorii punctului de pensie cu 3,75 procente, iar ajutorul de deces va creşte de la 2.223 lei – la 2.298 lei. Asta în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, iar în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului ajutorul de înmormântare va fi de 1.149 de lei. Conform Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, câştigul salarial mediu brut a fost stabilit la 2.298 de lei, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială va fi de 804 lei, iar cuantumul contribuţiei lunare datorată pentru nivelul minim al venitului asigurat va fi de 258 de lei. De asemenea, plafonul maxim al bazei de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, în anul 2014, va fi de 11.490 de lei, iar cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I va fi de 633 de lei – 80 la sută din valoarea punctului de pensie.

Pentru anul 2014 cotele de contribuţie de asigurări sociale sunt de: 31,3 la sută pentru condiţii normale de muncă, 36,3 la sută pentru condiţii deosebite de muncă şi 41,3 la sută pentru condiţii speciale şi alte condiţii de muncă. Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale este de 10,5 la sută, indiferent de condiţiile de muncă, în aceasta fiind inclusă şi cota de 4,5 la sută aferentă fondurilor de pensii administrate privat.

comments

Valoarea punctului de pensie, implicit şi cuantumul ajutorului de deces, va c

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 30 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 15 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°