La 24 de ani de la momentul in care, in mai multe localitati ale tarii, au existat mii de tineri care s-au sacrificat pentru ca noi sa fim liberi, multi dintre acestia fiind ucisi, iar altii raniti, este momentul ca, dincolo de cuvintele frumoase rostite de politicieni, sa vedem ce se intampla cu acesti oameni. Si ce constatam? Ca in ultimii cativa ani, au decedat aproape 3000 dintre ei, cei mai multi ca rezultat al unei vieti de mizerie. Nu mai putin de optsprezece revolutionari si-au luat singuri viata in ultimii doi ani pentru ca, nemaiprimind indemnizatiile de care ar fi trebuit sa beneficieze conform legii, nu au avut posibilitatea sa plateasca ratele la banca. Sursa imagine: hartapoliticii.ro

In Uniunea Europeana, incepand din 2004, toate statele din Europa Centrala si de Est, in care au existat miscari revolutionare in 1989, au stabilit, prin lege, sa-si arate recunostinta fata de aceste persoane, chiar daca o revolutie violenta cu varsare de sange nu a existat decat in Romania. Si noi am adoptat legea 341/2004 care a modificat in sensul normelor din Uniunea Europeana legea 42/1990.

Sub guvernarea Boc insa, revolutionarii nu au mai beneficiat decat de o infima parte din drepturile care le reveneau. Pretextul a fost criza financiara si apoi, aceasta stare de lucruri a continuat.

Legea 283/2011, care practic a oprit plata indemnizatiilor pentru mii de revolutionari prin articolul 6, isi prelungeste, din nefericire, efectele si in anul viitor, prin O.G. 29/27 august 2013.

Acest articol 6 ar trebui abrogat. In caz contrar, mii de revolutionari nu-si vor primi indemnizatiile nici anul viitor si, in timp ce societatea romaneasca va continua sa-si exprime recunostinta fata de acestia, ei, revolutionarii din 1989, vor continua sa moara pe capete.

Toate afirmatiile de mai sus nu sunt de natura a descuraja o alta actiune care ar trebui dem