Bradul din centrul oraşului Buzău a fost împodobit cu... cărţi. Este vorba de o iniţiativă a elevilor de la Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, care, în această perioadă, au derulat o campanie de strângere de cărţi pentru copiii care nu dispun de biblioteci la şcolile la care învaţă.
În numai câteva zile, s-au strâns peste 1200 de cărţi, care vor fi donate pentru amenajarea unei biblioteci la Şcoala cu clasele I-VIII din satul Valea Părului, comuna Beceni.
La campania de strângere a cărţilor au participat atât elevi, cât şi profesori ai celui mai important liceu din judeţ. Elevii şi dascălii au adus fiecare una sau mai multe cărţi, unele dintre ele chiar noi, cumpărate din librării special pentru această campanie.
În centrul oraşului Buzău au fost prezenţi şi elevii Şcolii cu clasele I–VIII din satul Valea Părului, beneficiarii celor 1.200 de cărţi donate de către elevii şi profesorii de la colegiul buzoian. În semn de mulţumire pentru cărţile primite, micuţii din localitatea Valea Părului le-au prezentat elevilor şi profesorilor de la Colegiul „B.P. Hasdeu” un scurt program de colinde.
Citeşte şi:
VIDEO De la copii şi bătrâni în baston au venit la concertul Deliei Matache din centrul comunei Pietroasele
VIDEO Istoria Buzăului în imagini. Patru filme documentare realizate de elevi, disponibile la Biblioteca Judeţeană