Mediafax Foto Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti a crescut de la începutul anului cu 22,5%. Pe primele locuri sunt Dubai cu 94%, Argentina care a avut o creştere de 90% şi bursa de la Abu Dhabi, care a urcat cu 56%.
Anul 2013 a fost foarte bun pentru burse la nivel internaţional, cu o creştere medie de 12,4% la nivelul a 76 de pieţe analizate. 40 de pieţe dintre cele 76 au creşteri de peste 10% faţă de începutul anului, conform unei statistici publicate de firma de brokeraj americană Bespoke Investment Group.
Astfel este cu atât mai importantă performanţa bursei de la Bucureşti, care ocupă locul 15 în topul creşterilor la nivel mondial, cu un avans de 22,5% al indicelui BET, care urmăreşte cele mai importante zece acţiuni locale cotate. Creşterea BET este cea mai mare din ultimii patru ani. În 2012, indicele BET câştigase 18,7%, plasând bursa de la Bucureşti în top 25 la nivel mondial.
Piaţa de capital locală a beneficiat în aceşti doi ani de evoluţiile pozitive ale burselor din SUA şi din vestul Europei şi a reuşit să atragă un interes mai mare din partea investitorilor străini prin listările Nuclearelectrica şi Romgaz şi prin alte tranzacţii importante derulate cu acţiuni Petrom şi Transgaz.
Vedeta bursei de la Bucureşti a fost în 2013 Fondul Proprietatea (FP), cu o creştere de 54%, care a tras în sus întreaga piaţă. Fondul Proprietatea este cea mai tranzacţionată acţiune de pe bursa de la Bucureşti, cu un rulaj de peste 4 miliarde de lei de la începutul anului.
WikiZF: Profilul companiei Nuclearelectrica
WikiZF: Profilul companiei Romgaz
Dintre cele mai lichide acţiuni de pe bursă (cu tranzacţii zilnice de peste 100.000 de euro), creşteri puternice au mai înregistrat şi acţiunile Băncii Transilvania (TLV) şi cele ale producătorului de medicamente Biofarm Bucureşti (BIO),