Cercetând sumarul revistei Medicina modernă, publicaţie a Colegiului Medicilor din Capitală, în scopul anunţării apariţiei penultimului număr din acest an, nu poţi să nu te opreşti mai întâi asupra studiului oferit cititorilor de conf. dr. Ioana Cristina Amihăesei, dr. Elena Cojocaru şi prof. dr. Ostin C. Mungiu, de la UMF „Gr. T. Popa“, intitulat: „Alzheimer – Certitudini şi ipoteze“. Iar această alegere prioritară ţi-o explici prin interesul medicului, dar şi al populaţiei în general, faţă de teribila maladie, capabilă să preschimbe cele mai strălucitoare minţi în creiere din care memoria s-a şters treptat şi definitiv, lipsite de posibilitatea gândirii abstracte, în persoane cu limbaj bruiat, dezorientate în timp şi spaţiu, cu tulburări de afect şi comportament – în veştede „legume“. Boala e, aşadar, progresivă şi ireversibilă şi dacă în trecut simptomatologia o asocia senectuţii, din care motiv, statistic, nu impresiona (media de viaţă era atunci cu mult mai mică decât astăzi), în 2010, în lume, au fost 35,6 milioane de bolnavi cu demenţă, în majoritate diagnosticaţi ca suferind de Alzheimer.Iar numărul acesta uriaş – echivalentul populaţiei unei ţări mari – se estimează a se dubla, la fiecare 20 de ani. O lungă listă a personalităţilor care au suferit de boala descrisă în 1907 de psihiatrul şi neuropatologul german Alois Alzheimer, elev al lui Emil Kraepelin – cel care a propus ca observaţiile discipolului său, încă o confirmare a organicităţii unor boli psihice („psihoze organice“), să fie cunoscute ca boala Alzheimer – circulă pe mediile virtuale de informare. Între acestea, capete încoronate (Juliana a Olandei), preşedinţi de state (Reagan), prim-miniştri (James Harold Wilson, „Doamna de Fier“), actori (Annie Girardot), compozitori (Ravel), scriitori... Despre declinul accelerat al creierului filosofului şi scriitorului român stabilit în Franţa, Emil