Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sistemul de sănătate din Rusia sub semnul absurdului lui Gogol

Publicat in Adevarul, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Rusia alocă de şase-opt ori mai puţini bani transplanturilor de celule stem faţă de ţările occidentale. În plus, Rusia nu deţine un registru al donatorilor de celule stem, motiv din care bolnavii de leucemie sunt obligaţi să plătească sume exorbitante pentru a obţine un transplant printr-un donator din registrele altor ţări.

Oricine l-a citit pe Cehov, pe Gogol sau alţi scriitori ruşi precum satiricul Saltîkov-Şcedrin ştie că a trăi în Rusia înseamnă a fi martorul unor paradoxuri. Rusia are în prezent cei mai mulţi miliardari din lume (110), după Statele Unite (442) şi China (122), Putin a fost numit recent cea mai puternică personalitate din lume de revistaForbes, iar Rusia nu duce lipsă de un sistem de sănătate. În aceste condiţii, organizaţia caritabilă Advita Fund (care ajută bolnavii de leucemie să obţină transplante), se întreabă într-un articol din „Huffington Post”de ce locuitorii unei naţiuni bogate şi puternice, care au acces la îngrijiri medicale gratuite, au totuşi nevoie de ajutor?

Rusia alocă doar 25.000 de dolari pentru un transplant de celule stem, mult mai puţin faţă de 150.000-200.000 de dolari cât plătesc ţările occidentale şi mult sub costurile reale ale acestei intervenţii care sunt cel puţin 100.000 de dolari. Cei care acoperă această lipsă în Rusia sunt pacienţii şi organizaţiile caritabile, însă, atunci când pacientul nu dispune de aceşti bani este în pericol de a suferi numeroase complicaţii în urma transplantului care necesită, de asemenea, tratamente costisitoare.

În plus, Rusia nu are un registru naţional al donatorilor de celule stem, iar majoritatea donatorilor sunt identificaţi în registrele din alte ţări, costul identificării donatorilor ridicându-se la 20.000 şi 50.000 de dolari. Totuşi, sistemul de asigurări obligatorii de sănătate nu acoperă aceste cheltuieli, deoarece identificarea unui donator este considerată op

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 7 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 11 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 14 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 11 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 12 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 9 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 7 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 10 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

11°
dum.

11°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°