Cine s-a uitat la „Star Trek” are o idee ce sunt câmpurile de forţă. Invizibile şi fără masă, aceste bariere de energie sau particule nu permit trecerea materiei prin ele. Această tehnologie pare să fie ceva care ţine de viitorul nu foarte apropiat, însă nu suntem atât de departe pe cât se pare de ea. Constructorul auto McLaren vrea să înlocuiască ştergătoarele de parbriz cu câmpuri de forţă, scrie Jalopnik.
Universul „Star Trek”. Celulă în care în locul gratiilor şi uşilor este un câmp de forţă
Ideea i-a venit designerului Frank Stephenson de la McLaren. Potrivit lui, pe bolizii construiţi de companie vor fi instalate astfel de tehnologii. Câmpurile de forţă vor fi produse cu ajutorul unor unde sonore, transmise de-a lungul parbrizului. Astfel, de geam nu se va mai atinge nimic, de la ploaie, zăpadă şi până la enervantele muşte de pe autostradă.
Cercetătorii lucrează intens la dezvoltarea de câmpuri de forţă. Principalul lor scop ar fi protejarea de radiaţii a vehiculelor spaţiale. Chiar planeta noastră este protejată de o formă de câmp de forţă - câmpul magnetic al Terrei.
Cine s-a uitat la „Star Trek” are o idee ce sunt câmpurile de forţă. Invizibile şi fără masă, aceste bariere de energie sau particule nu permit trecerea materiei prin ele. Această tehnologie pare să fie ceva care ţine de viitorul nu foarte apropiat, însă nu suntem atât de departe pe cât se pare de ea. Constructorul auto McLaren vrea să înlocuiască ştergătoarele de parbriz cu câmpuri de forţă, scrie Jalopnik.
Universul „Star Trek”. Celulă în care în locul gratiilor şi uşilor este un câmp de forţă
Ideea i-a venit designerului Frank Stephenson de la McLaren. Potrivit lui, pe bolizii construiţi de companie vor fi instalate astfel de tehnologii. Câmpurile de forţă vor fi produse cu ajutorul unor unde sonore, transmise de-a lungul parbrizului. Astfe