Taxa de salubrizare în municipiul Suceava va creşte, de anul viitor, cu doi lei lunar, dacă iniţiativa primarului Ion Lungu va fi aprobată, joi, de consilierii locali. Deşi în urmă cu o lună de zile primarul a anunţat că nivelul acestei taxe va rămâne neschimbat, marţi, la întrunirea cu şefii asociaţiilor de proprietari din oraş, Lungu a declarat că a iniţiat un proiect de hotărâre prin care susţine majorarea de la 3 la 5 lei a sumei plătite lunar de suceveni pentru curăţenie în oraş. Argumentele primarului pentru schimbarea de poziţie au fost datoriile mari ale locatarilor la plata taxei, datoriile administraţiei locale către firma Rosal, precum şi nivelul redus al actualei taxe comparativ nu numai cu alte oraşe din ţară, ci şi cu comunele din jur.
„În Suceava este cea mai mică taxă din ţară, până şi în comunele din jur se plăteşte 6 lei. Toţi au pretenţii, dar nimeni nu plăteşte”, a afirmat Lungu.
Totodată, acesta a precizat că taxa de salubritate trebuie plătită de toţi sucevenii care sunt înregistraţi ca proprietari, indiferent dacă locuiesc efectiv în locuinţele pe care le deţin în oraş. Asta înseamnă că nu vor mai fi scutiţi punctual cei care pleacă pentru perioade mai lungi de timp în alte localităţi din ţară sau străinătate. Vor beneficia în continuare de scutiri doar categoriile de persoane prevăzute de legi speciale (veterani de război, persoane cu dizabilităţi etc).
Proiectul de hotărâre va fi dezbătut de consilierii locali în şedinţa de joi, 19 decembrie a.c. Dacă va fi aprobat, din 2014 vom plăti 60 de lei pe an pentru curăţenie în oraş.
Taxa de salubrizare în municipiul Suceava va creşte, de anul viitor, cu doi lei lunar, dacă iniţiativa primarului Ion Lungu va fi aprobată, joi, de consilierii locali. Deşi în urmă cu o lună de zile primarul a anunţat că nivelul acestei taxe va rămâne neschimbat, marţi, la întrunirea cu şefii aso