Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu a promulgat bugetul de stat pentru 2014

Publicat in Bursa, joi 19 decembrie 2013 ·

* Surse guvernamentale: "Gabriel Tufeanu, pe lista favoriţilor PSD pentru conducerea Televiziunii Române"

În plin scandal politic între PNL şi PSD, preşedintele Traian Băsescu a promulgat, ieri, bugetul de stat pe anul 2014, după de Guvernul a fost de acord să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a accizei pe carburant.

"Obiectivul meu nu a fost legat de o confruntare, ci să evit o greşeală. Atât Fondul (n.r. Fondul Monetar Internaţional), cât şi Comisia Europeană au greşit. În acest sens, când va veni delegaţia FMI la Bucureşti, în ianuarie, îmi asum explicarea erorilor legate de creşterea accizei la carburant", a menţionat preşedintele Traian Băsescu.

Domnia sa a continuat: "Este clar că bugetul trebuie să reflecte interesul naţional şi nu pe cel de partid. Nu este de conceput introducerea unei taxe care impune creşteri de preţuri la orice, doar pentru a crea nişte resurse necesare baronilor locali. Baronii să privească cu îndrăzneală la fondurile europene".

Întrebat ce garanţii i-a oferit premierul, pentru promulgarea legii bugetului de stat pe 2014, preşedintele Traian Băsescu a răspuns: "Cuvântul de onoare, să sperăm că de data asta se va ţine de cuvânt".

În ceea ce priveşte viitorul alianţei de guvernare, Traian Băsescu a declarat, ieri, că nu crede în ruperea USL, dar că pot fi "nişte jocuri de forţă" şi că l-a "bucurat" faptul că a ajuns la o înţelegere cu premierul pe buget, pentru că, altfel, ar fi existat riscul să plece liberalii din Guvern.

* Şefia TVR, motiv de disensiune între Crin Antonescu şi Victor Ponta

O nouă zi aduce un nou scandal în cadrul alianţei de guvernare, din ce în ce mai tulburată de şicane, zvonuri, întâlniri misterioase, diurne şi nocturne, şi declaraţii controversate atât din partea membrilor PSD cât şi PNL.

Ultimele motive de disensiune dintre liderul PNL, Crin Antonescu, şi premie

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 8 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°