Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu SE DISTANŢEAZĂ DE PONTA: E indecent să mai pozăm în cuplu politic în faţa cetăţenilor

Publicat in Vremea Noua, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Este indecent să mai pozăm în cuplu politic în faţa cetăţenilor”, a declarat Crin Antonescu, preşedintele PNL, la JOCURI DE PUTERE, referindu-se la colaborarea în USL cu Victor Ponta.

“Am crezut că putem fi prieteni, atât cât pot fi doi oameni politici. Am avut o relaţie deschisă, din punctul meu de vedere cel puţin. O relaţie care a evoluat prost, dar eu cred că nu la asta ne raportăm. Ne raportăm la un program şi la un spirit pe care USL le-au avut, le-am angajat în faţa oamenilor, şi, dacă vor putea fi apărate, această uniune va rămâne în picioare şi va merge mai departe. Dacă nu, nu. Acesta e un lucru foarte simplu. Nu e relaţia personală dintre mine şi Victor Ponta”, a spus Antonescu.

Antonescu a mai precizat că a mai avut o discuţie cu Ponta după întâlnirea de marţi de la Cotroceni: “Am avut o discuţie foarte scurtă. I-am spus domnului Ponta că Televiziunea este în momentul acesta într-o situaţie critică. Este o instituţie decapitată şi că varianta domniei sale de a da ordonanţă mi se pare inacceptabilă. Nu mai putem da a nu ştiu câta ordonanţă prin care să modificăm o lege, doar pentru că parlamentarii unui partid au fugit de la vot. Mai bine cheamă din nou parlamentarii mâine şi ne pronunţăm prin vot. Al doilea lucru pe care l-am cerut domnului Ponta a fost ca să desemnăm un purtător de cuvânt al USL care să comunice cu presa, cu opinia publică deciziile care se iau deoarece eu nu fac parte din categoria acelor oameni politici, de felul lui Traian Băsescu sau, mă tem, Victor Ponta, care, după ce s-au scuipat în faţa unei ţări întregi, să apară din nou de mână. Vom lucra atât cât se va putea lucra, dar deciziile vor fi comunicate de un purtător de cuvânt.

Avem dialog, dar, în momentul în care am ajuns în situaţia de a ne face unul pe altul mincinos, şi numai unul este mincinos, nu sunt amândoi, este indecent să mai pozăm în cuplu politic

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 50 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 4 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Nicolas, un adolescent de 15 ani, a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please!

Cancan acum 17 minute
Scene șocante la festivalul Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un tânăr de 15 ani, a fost încurajat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă principală în mulțime, de la 3 metri înălțime. Momentul extrem s-a terminat cum nu se pu

Spania: Două persoane date dispărute după ploi torenţiale în Catalonia

News.ro acum 5 ore
Două persoane sunt date dispărute în Catalonia, în nord-estul Spaniei, după ploile torenţiale care au căzut sâmbătă seara, provocând inundaţii şi întrerupând traficul feroviar timp de mai multe ore, informează AFP. „Căutăm două persoane în Cubelles”

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°