Creditele neperformante (Non-Performing Loans - NPL) aflate în portofoliile băncilor din ţara noastră ar putea să atingă nivelul maxim de 35% din valoarea totală a împrumuturilor acordate de către acestea, atrage atenţia analistul economic Florin Cîţu. Domnia sa consideră că punctul critic al NPL-urilor de la instituţiile de credit autohtone, din punct de vedere al impactului negativ asupra economiei, a fost atins la finele anului trecut, ceea ce nu se poate spune, însă, şi despre punctul maxim, tendinţa de creştere urmând să continuie.
Agenţia de rating Fitch anunţa, într-un raport publicat ieri, că se aşteaptă la continuarea deteriorării calităţii activelor bancare din ţara noastră la sfârşitul acestui an, precum şi anul viitor. Indicatorii cheie ai sectorului bancar autohton au avut o evoluţie negativă şi în primele nouă luni ale lui 2013, contrar aşteptărilor agenţiei, notează raportul.
Florin Cîţu s-a declarat surprins de faptul că Fitch nu a anticipat dinamica din acest an a creditelor neperformante, având în vedere contextul economic dificil. "Clienţii băncilor au avut de suferit în urma crizei, din cauza înrăutăţirii condiţiilor economice, comparativ cu perioada în care au contractat creditele. Singurul mod în care această tendinţă poate să fie reversată este prin îmbunătăţirea contextului economic, care nu va veni însă, în 2014, ci probabil peste câţiva ani", ne-a declarat domnia sa.
Reducerea ratei creditelor neperformante prin îmbunătăţirea comportamentului de plată al clienţilor este dificil de realizat, în condiţiile în care venitul disponibil al gospodăriilor este mai mic decât în anul 2008, iar companiile se confruntă cu o fiscalitate tot mai dură şi mai agresivă, subliniază economistul.
Alternativa este ca băncile să realizeze o restructurare eficientă a creditelor acordate, ceea ce este puţin probabil să se întâmple, din cauză