Nu trebuie făcut un efort prea mare pentru a ne imagina perplexitatea în care se zbate Claudiu Săftoiu azi când, în sfârșit, își va strânge lucrurile și va elibera biroul de pdg al Televiziunii Naționale. De ce încasează din nou un șut în fund, după cel primit doar după câteva luni în fruntea SIE, și ajunge iar în stradă? De ce sunt nemulțumiți de el cei care l-au instalat într-un post mult ravnit și îi dau papucii într-un mod atât de dezonorant? Cu ce a greșit? Ce-ar fi putut să facă mai mult ca să-și dovedească obediența ridicată la o cotă greu de egalat? N-a transformat el postul național de televiziune într-o goarnă a USL? N-a machiat el realitatea până la o desfigurare completă, în așa fel ca nimic din ceea ce înseamnă viața din stradă și din casele oamenilor să nu mai ajungă pe ecranele puținilor români care își mai pierd timpul urmărind TVR? Ce se putea face mai mult și nu a făcut? Sunt întrebări pe care, cu siguranță, și le repetă la infinit, din ziua în care i s-a cerut să-și faca bagajele, și la care nici acum și nici într-un viitor apropiat nu va fi în stare să găsească răspunsul. În logica lui este nevinovat. Și, cu siguranță, în aceea logică are dreptate. Nu cred că ar trebui să privească lucrurile sub semnul tragicului. Oamenii de factura și de calitatea lui, dispuși la orice serviciu în slujba oricui îi oferă o demnitate, pot fi oricând recuperați și puși din nou în postura în care își pot proba cu brio slugărnicia și lipsa de elementară onestitate

Există însă un păcat, la care cu siguranță nici măcar nu-l duce gândul, și peste care timpul nu va așterne niciodată uitarea și care va rămâne legat de numele lui ca un stigmat pe viață. A omorât canalul TVR Cultural, singurul canal cultural din țară. Cu o judecată proprie doar unui handicapat și-a motivat decizia prin "economiile" pe care le face în beneficiul instituției.

Claudiu Săftoiu,