Jocul întâlnirilor romantice este plin de capcane şi câmpuri minate. Dacă nu te pricepi cu adevărat, rişti să fii încolţit, rănit şi să devii extrem de frustrat. În căutarea alesului sau alesei, vei întâlni o bizară paradă a ciudaţilor. E nevoie însă de iscusinţă pentru a te scuti de o sumedenie de alte încercări şi greşeli.
Începe relaţiile cu stângul
Motivul şi modul în care începi o relaţie au o importanţă extraordinară asupra felului în care ea va decurge. Alegerea unei persoane greşite sau implicarea din motive eronate îţi vor zădărnici eforturile şi vei ajunge înapoi de unde ai plecat, mai frustrat(ă) ca niciodată. Dacă întâlneşti mereu parteneri care te dezamăgesc, ar putea fi timpul să examinezi modul şi motivele pentru care te implici în relaţii şi să îţi rafinezi alegerile, astfel încât să poţi cunoaşte persoane capabile să te însoţească pe drumul pe care vrei să mergi.
Tinde să cauţi dragostea, nu s-o găseşti
Mulţi oameni îşi petrec timpul căutând dragostea, dar puţini sunt cei care o găsesc. Nu fiindcă marile iubiri şi partenerii potenţiali sunt păsări rare, ci fiindcă nu recunosc un partener de calitate atunci când îl întâlnesc sau îl ţin la distanţă. După o vreme, emoţia, romantismul sau dramatismul căutărilor pălesc, iar ei sunt gata să găsească. Tu eşti pregătit(ă) să renunţi la căutări pentru a găsi?
Lasă suferinţele vechi să te ţină departe de dragostea de acum
Aproape oricine a avut inima frântă din dragoste într-un moment sau altul al vieţii. Unii oameni trec mai departe şi au relaţii împlinite, în vreme ce alţii rămân captivi în suferinţa lor, în resentimente, mânie sau vinovăţie şi pun piedici în calea unor legături fericite. Dar nu aşa trebuie să stea lucrurile. Indiferent decât de rău ai fost rănit(ă), poţi depăşi durerea pentru a te bucura de o relaţie mult mai mulţumitoare.
Nu exploatezi esenţialul
Ale