Serviciul Rutier Suceava, împreună cu structurile rutiere din cadrul poliţiei municipale şi orăşeneşti, a aplicat, în patru zile de acţiune pe şosele, nu mai puţin de 475 de sancţiuni în valoare de peste 98.000 de lei.
Acţiunea s-a desfăşurat în perioada 13-16 decembrie, poliţiştii urmărind încălcări ale regimului legal de viteză şi consumul de băuturi alcoolice de către conducătorii auto.
Au fost reţinute cu această ocazie 11 permise de conducere, 4 pentru consum de alcool, 4 pentru viteză şi 3 pentru depăşiri neregulamentare, fiind retrase, totodată, şi 4 certificate de înmatriculare.
Depăşind aria contravenţionalului, trei şoferi au păşit în cea a infracţiunilor, doi dintre ei identificaţi cu alcoolemii mari, iar un al treilea refuzând recoltarea de probe biologice de sânge.
Acesta din urmă se numeşte Eugen U., de 38 de ani, din Udeşti, oprit de poliţişti pe 14 decembrie, în jurul orei 19. Mirosea a alcool, dar nu s-a supus verificării cu etilotestul şi recoltării de sânge.
Tendinţa de a trage o duşcă apoi a se urca la volan continuă să fie meteahna periculoasă cu care, odată cu apropierea Crăciunului, sunt prinşi parcă tot mai mulţi şoferi. În noaptea de vineri spre sâmbătă, un conducător auto cu 1,21 la mie (proba de etilotest) nu a mai văzut drumul drept şi, trăgând spre dreapta, a lovit, una după cealaltă, trei maşini parcate.
Vineri după-amiază, un altul, cu 80 la mie în aerul expirat, a uitat cum e cu priorităţile la o intersecţie din cartierul Obcini, s-a „buricat” când nu trebuia şi a intrat într-un autoturism care circula regulamentar.