Două persoane din Vrancea au rămas fără lemnele pe care le transportau, în judeţul Brăila. Marți, în timpul unei acțiuni de combatere a faptelor ilegale asociate din tăierea arborilor, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos şi a evaziunii fiscale, precum şi protecţia mediului înconjurător, polițiștii brăileni au identificat un bărbat din Vrancea, care transporta lemne fără documente. „Pe timpul desfăşurării acţiunii, la orele 15:30, poliţiştii l-au depistat în trafic pe Ţ. Ion (44 de ani), din comuna Broşteni, judeţul Vrancea, în timp ce transporta cu autoutilitara 5,5 metri cubi de material lemnos, fără a deţine documentele legale de provenienţă şi însoţire a mărfii, pentru întreaga cantitate”, se arată într-o informare a IPJ Brăila.
În aceeași zi, în comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, a fost identificat Costică A., de 32 de ani, care transporta aproape 5 metri cubi de material lemnos, esenţă fag. Acesta a prezentat avizul de însoţire a mărfii, eliberat de o societate comercială din Vrancea, însă s-a abătut de la traseul iniţial pentru a alimenta cu motorină autoutilitara. El este acuzat că a comercializat lemn în valoare de 100 de lei, în comuna Berca. „Cantitatea de peste 10 metri cubi de material lemnos a fost a fost ridicată în vederea confiscării, iar cei doi au fost sancţionaţi contravenţional, conform prevederilor Legii 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice”, au adăugat polițiștii brăileni.
Două persoane din Vrancea au rămas fără lemnele pe care le transportau, în judeţul Brăila. Marți, în timpul unei acțiuni de combatere a faptelor ilegale asociate din tăierea arborilor, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos şi a evaziunii fiscale, precum şi protecţia mediului înconjurător, polițiștii brăileni au identi