CFR Cluj a pierdut la Timişoara, scor 0-1, iar Petre Grigoraş crede că nu se mai poate vorbi despre o prezenţă în cupele europene a echipei din Gruia în vara anului viitor.
"Ni s-a pus ceaţa pe ochi probabil. Din păcate, n-am putut să marcăm, deşi am avut câteva ocazii foarte mari. A venit apoi o fază fixă, de care ne era şi teamă, şi am luat gol. Nu ştiu dacă astăzi a câştigat echipa mai bună. Valoarea îşi spune, însă, cuvântul atunci când ai două-trei faze şi execuţi adversarul. Sunt convins că gazdele s-ar fi mulţumit şi cu un egal, nu ar fi fost o dezamăgire pentru ei, dar iată că insistenţa le-au adus victoria şi trebuie să îi felicit.
E un tur de campionat dezamăgitor, cu rezultate fluctuante, care nu ne-au permis să ne apropiem de locurile de cupe europene. Astăzi ar fi fost o şansă mare, cu o victorie care ne-ar fi fost la îndemână, dacă am fi tratat jocul mai profesionist. După acest eşec, nu cred că se mai gândeşte cineva la cupele europene”, a spus antrenorul CFR-ului după înfrângerea de pe “Dan Păltinişanu”.
“Am suficiente scaune acasă”
Chiar dacă recunoaşte că e nevoie de o schimbare, tehnicianul clujenilor nu vrea să aducă în discuţie o despărţire de CFR. "În zilele viitoare vom avea o discuţie. E clar că e nevoie de o schimbare, rămâne de văzut în ce sens. Au fost aşteptări foarte mari din partea tuturor, încă dinainte să vin eu. Până acum a fost o deziluzie. CFR era echipa care declarase că se luptă pentru titlu. Acum se trage linie şi vom vedea ce se va întâmpla.
Nu mă tem pentru scaunul meu, am suficiente scaune şi acasă. Atunci când nu ai rezultate, se poate întâmpla orice, inclusiv să îmi pierd postul. Din păcate, n-am adus acea constanţă în joc care să ne aducă puncte şi să urcăm în clasament", a declarat Grigoraş.
CFR Cluj a pierdut la Timişoara, scor 0-1, iar Pet