Tot la ultima şedinţă de Colegiu Prefectural, s-a pus problema asigurării pe timpul sărbătorilor de iarnă a unei bune colaborări între toate instituţiile abilitate cu luarea de măsuri. Prefectul a pus problema transportului în bune condiţii a femeilor gravide, a bolnavilor de dializă şi a drumurilor care trebuie să fie practicabile în situaţii de urgenţă. Astfel, prefectul s-a adresat conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. „Avem o listă şi rog colegii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean să ajute pe cei care fac transporturi, iar cei de drumurile naţionale şi judeţene să informeze pe cei de la ambulanţă de starea drumurilor”, a declarat prefectul, Radu Teodorescu.
Vizată în planul de măsuri şi Rânca
De asemenea, prefectul a cerut o vigilenţă pentru staţiunea Rânca, unde îşi doreşte să nu fie nevoie de intervenţia elicopterului SMURD. „Să fie indicatorul pentru zona SMURD, pregătit la Rânca şi zona delimitată pentru situaţia când ar trebui să aterizeze elicopterul SMURD dar, imi doresc să fie o deszăpezire continuă pe DN 67 C, să nu fie nevoie de intervenţia elicopterului”, a mai adăugat prefectul Teodorescu.

Vizată în plan