Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Daruri pentru copiii din Centrul Maternal Focşani

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Elevii Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila“ din Focşani au mers la Centrul Maternal, pentru a le oferi copiilor daruri. Moș Crăciun şi a lui Crăciuniță, însoţiţi de profesorul coordonator Ionuţ Anton, de cadrele didactice Pamfilica Lazăr și Mariana Dumitrașcu și de elevi, au dăruit pachete cu hăinuţe, jucării şi dulciuri.

Darurile au fost achiziţionate cu banii donaţi de elevi, care au dorit să contribuie voluntar la bucuria unor copii sărmani. „Aceste sărbatori de iarnă sunt cele mai frumoase. Familia se reîntregeşte, tot omul e mai bun, mai fericit, aspecte normale ale acestei sărbatori. Însă, pentru aceşti copii, familia nu reprezintă ceea ce este pentru noi care am avut mai mult noroc. De aceea am organizat această activitate, pentru a le aduce zâmbetul pe buze chiar dacă pentru scurt timp, iar noi, toţi cei care am participat, am fost foarte bucuroşi!”, a spus profesorul coordonator Ionuţ Anton, consilier educativ la Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila“ din Focşani.

Elevii Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila“ din Focşani au mers la Centrul Maternal, pentru a le oferi copiilor daruri. Moș Crăciun şi a lui Crăciuniță, însoţiţi de profesorul coordonator Ionuţ Anton, de cadrele didactice Pamfilica Lazăr și Mariana Dumitrașcu și de elevi, au dăruit pachete cu hăinuţe, jucării şi dulciuri.

Darurile au fost achiziţionate cu banii donaţi de elevi, care au dorit să contribuie voluntar la bucuria unor copii sărmani. „Aceste sărbatori de iarnă sunt cele mai frumoase. Familia se reîntregeşte, tot omul e mai bun, mai fericit, aspecte normale ale acestei sărbatori. Însă, pentru aceşti copii, familia nu reprezintă ceea ce este pentru noi care am avut mai mult noroc. De aceea am organizat această activitate, pentru a le aduce zâmbetul pe buze chiar dacă pentru scurt timp, iar noi, toţi cei care am participat, am fost foa

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 10 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 8 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 11 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 9 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 8 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 9 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 9 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 11 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 11 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°