După ce a stat pe banca tehnică a formaţiei atât în Ştefan cel Mare, cât şi în Gruia în meciurile pierdute de FC Botoşani cu Dinamo şi CFR Cluj cu 1-0 şi 3-1, Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, a declarat că este tentat să stea pe bancă şi în jocul cu Gaz Metan Mediaş.
Oficialul a spus că speră ca de această dată să le poarte noroc botoşănenilor şi a afirmat că meciul cu Gaz Metan Mediaş este cel mai important pentru FC Botoşani din ultimii zece ani. "Suntem condamnaţi să câştigăm acest meci pentru a avea din nou linişte la echipă şi pentru a putea face o strategie bună în această pauză competiţională. Ar fi o tragedie dacă nu am câştiga toate cele trei puncte puse în joc. Va fi greu, însă, mizez pe ambiţia jucătorilor de a se reabilita şi de a salva acest sfârşit de an. Nici nu vreau să mă gândesc că am putea intra în iarnă cu un minus şapte sau minus opt în clasamentul adevărului. Ar fi un dezastru total dacă s-ar întâmpla acest lucru şi chiar ne-ar crea o stare total neplăcută", a subliniat Cornel Şfaiţer.
La rândul său, tehnicianul Valeriu Bordeanu a susţinut că meciul cu Gaz Metan Mediaş este foarte important pentru viitorul formaţiei şi trebuie câştigat, orice alt rezultat fiind echivalent cu un dezastru pentru toată suflarea fotbalistică botoşăneană.
După ce a stat pe banca tehnică a formaţiei atât în Ştefan cel Mare, cât şi în Gruia în meciurile pierdute de FC Botoşani cu Dinamo şi CFR Cluj cu 1-0 şi 3-1, Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, a declarat că este tentat să stea pe bancă şi în jocul cu Gaz Metan Mediaş.
Oficialul a spus că speră ca de această dată să le poarte noroc botoşănenilor şi a afirmat că meciul cu Gaz Metan Mediaş este cel mai important pentru FC Botoşani din ultimii zece ani. "Suntem condamnaţi să câştigăm acest meci pentru a avea din nou linişte la echipă şi pentru a putea face o strategie bună