Atunci când nu au în faţă un microfon, sau sunt foarte supăraţi, aleşii neamului uită de locul unde se află şi le scapă unele cuvinte mai tari.
Supărat că fusese chemat în sedinţa plenului reunit al Parlamentului, fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea a început să injure printre dinţii. Deputatul PSD, care a trebuit să preia conducerea şedinţei de la Valeriu Zgonea, moment în care a trântit dosarele şi a spus cu năduf: "Mi-au f...t ziua, băga-mi-aş p...a!", fără să-şi dea seama că avea microfonul deschis, conform România TV.
Întâlnirea parlamentarilor a avut ca scop validarea lui Rareş Bogdan, propus de PNL în funcţia de preşedinte director general interimar al TVR. Însă, din cauza lipsei de cvorum, evenimentul nu a mai avut loc. Modul în care a fost respinsă validarea l-a făcut pe Bogdan să susţină că a fost "o bătaie de joc".
Votul exprimat în privinţa desemnării lui Rareş Bogdan ca preşedinte director general interimar al TVR a fost anunţat în plenul Parlamentului.
Senatorul Mario Oprea a citit procesul-verbal, precizând că, din totalul celor 580 de membri ai celor două Camere, şi-au exprimat votul 176 senatori şi deputaţi, din care 174 au votat "pentru", iar doi "împotrivă", astfel că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi (291) pentru validarea lui Rareş Bogdan.