Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit realizatorul de televiziune Titus Munteanu

Publicat in Antena 3, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Realizatorul de televiziune Titus Munteanu a murit la vârsta de 72 de ani, informează Mediafax.

Titus Munteanu a încetat din viaţă miercuri, în jurul orei 13.00, din cauza unei boli respiratorii complexe. Realizatorul de televiziune era internat de două săptămâni la secţia de terapie intensivă a Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală.

Trupul neînsufleţit al realizatorului de televiziune Titus Munteanu va fi depus în cursul zilei de joi la Biserica Sfântul Elefterie Vechi din Bucureşti. Titus Munteanu ar urma să fie înmormântat sâmbătă, detaliile privind locul şi ora nefiind făcute publice până în prezent.

Realizatorul de televiziune Titus Munteanu s-a născut pe 3 octombrie 1941 şi este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de televiziune din România.

Titus Munteanu a fost realizator TV din anul 1966. A semnat numeroase emisiuni de divertisment şi muzicale, cea mai de succes fiind "Şcoala vedetelor".

În 2004, Titus Munteanu a primit Premiul de Excelenţă din partea Consiliului Naţional al Audiovizualului.

"A fost un om remarcabil şi cu un simţ deosebit al umorului"

Geanina Corondan şi-a exprimat regretul privind decesul lui Titus Munteanu şi a declarat că realizatorul TV a fost un om remarcabil şi cu un simţ deosebit al umorului.

"El a însemnat enorm, enorm (pentru ea, n.r.) şi el poate a plecat fizic, dar va exista pentru noi atât timp cât vor exista oamenii care au muncit cu el şi aceştia sunt de toate vârstele. Oameni care au învăţat profesia asta la cel mai înalt nivel de la un profesionist de top", a declarat aceasta.

Actorul Alexandru Arşinel a declarat că realizatorul TV Titus Munteanu, care a încetat din viaţă miercuri, a fost un imens regizor şi un lansator de vedete, afirmând că regretă enorm dispariţia acestuia.

@N_P

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 21 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 26 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum 41 minute
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Temperaturi de peste 40 de grade în Bucureşti şi alte 14 judeţe: cod roşu de caniculă

BusinessMagazin acum o ora
Meteorologii au emis un cod roşu de caniculă marţi pentru Capitală şi alte 14 judeţe din ţară, unde temperaturile vor atinge şi depăşi 40 de grade. În Banat şi o parte din Transilvania, pare a fi o altă ţară: este cod roşu de vijelie.

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°