-AA+A
Primarul Creţu l-a „predat” pe Moş Crăciun copiilor Astăzi, începând cu ora 12.00, în Teatrul de Vară, în prezenţa a sute de copii şi părinţi a început spectacolul pentru copii, organizat de Primăria Bistriţa. În atmosfera de basm de pe scenă, păpuşarii Teatrului „Alexandru Misiuga” al Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” au jucat pentru cei mici o dramatizare a poveştii „Hansel şi Gretel” după Fraţii Grimm. Atât de săracii fraţi Hansel şi Gretel au fost duşi de maşteră (mama vitregă) în pădure şi părăsiţi fără a se putea întoarce pentru că păsărelele au mîncat firimiturile de pâine presărate pe drum de Gretel pentru a recunoaşte cărarea. Ajunşi la o babă care atrăgea copii cu casa de ciocolată, erau cât pe ce să fie băgaţi în cuptor şi fripţi, de nu era ca inteligenţa lui Gretel să-i cheme pe copiii din sală să sufle cu toţii şi astfel să o împingă în cuptorul încins pe baba rea care a ars. A fost o frumoasă solidaritate între copiii de pe scenă şi cei din sală, trecuţi cu toţii în basm. Cea de a doua piesă, jucată de echipa de păpuşari coordonaţi de Cornelia Apostol, a fost „Peştişorul de aur”, tot de Fraţii Grimm, care spuneau că un bătrân nu mai putea suporta dorinţa de bogăţie a babei şi peştişorul de aur, năzdrăvan, prins, apoi aruncat în apă la rugămintea sa, a făcut un palat pentru baba care se purta foarte rău cu bătrânul. Într-o zi, lăcomia babei a fost atât de mare încât i-a cerut moşneagului să ajungă stăpâna apelor, să-i fie supus chiar peştişorul de aur. Aflând peştişorul despre ticăloşia babei, a rupt vraja, a făcut să dispară palatul şi împărăţia, iar împărăteasa a ajuns iar gârbova care a fost. Şi au trăit, moşneagul mulţumit de viaţa sa, iar baba numai nori şi întristare din cauza lipsurilor pentru că nu a fost mulţumită cu ce avea.
După cele două basme, au urcat pe scenă primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu, împreu