Aproximativ trei mii de metri liniari de sisteme de protecţie împotriva viscolului din Pasul Tihuţa au ajuns în depozitele Secţiei de Drumuri Naţionale Bistriţa-Năsăud, însă nu pot fi montate din cauza zăpezii.
Din cauza birocraţiei tipic românească, parazăpezile au ajuns în Bistriţa-Năsăud când deja era instalat viscolul în Pasul Tihuţa, iar acum este aproape imposibil să se poată amplasa acest sistem de protecţie împotriva viscolului.
Reprezentanţii Drumurilor Naţionale din Bistriţa-Năsăud nu ştiu când vor putea să amplaseze parazăpezile, spunând că au nevoie de cel puţin o săptămână pentru a dispune în apropierea DN 17 paravanele de protecţie.
"Am rămas restanţi cu montarea panourilor parazăpezi şi acest lucru se datorează faptului că în momentul când am fost aprovizionaţi era deja zăpadă mare, era deja viscol de două-trei zile şi n-am reuşit să le montăm, zăpada fiind destul de consistentă, de aproape un metru. Parazăpezile se pun, de regulă, la nivelul solului.
Dacă se vor ivi condiţii favorabile vom începe la montarea acestor parazăpezi. Plasa ca atare care se foloseşte ca parazăpezi o avem, este la Piatra Fântânele, trei mii de metri liniari, n-aş putea să vă spun când vor fi condiţii. Dacă se va topi din zăpadă ne vom apuca de treabă.
Practic sunt nişte ţăruşi care se aliniază de-a lungul traseului de viscol, ei trebuie să intre în pământ în jur de 30-40 de centimetri, dar acum fiind solul îngheţat şi zăpada mare nu se poate momentan", spune Alexandru Slavita, directorul Secţiei de Drumuri Naţionale Bistriţa-Năsăud.
Între kilometri 110 şi 116 de pe DN 17, în zona Pasului Tihuţa, an de an viscolul creează probleme în trafic, drumarii fiind nevoiţi să acţioneze încontinuu cu utilaje pentru a menţine drumul deschis circulaţiei. Parazăpezii rezolvau o bună parte din probleme de pe acest sector de drum, însă acum este aproape imposib