Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JAFUL DE LA CFR. Ţinut şef şi după ce a vândut vagoane la fier vechi!

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 decembrie 2013 ·

EVZ poate proba faptul că George Micu, fost şef al CFR Marfă, a semnat tranzacţia de vagoane la fier vechi, la preţuri despre care inspectorii guvernamentali susţin că au adus prejudicii companiei.

În urmă cu câteva zile, George Micu, fost şef al CFR Marfă, actual director general al CFR SA, declara pentru EVZ că nu a vândut niciun vagon la fier vechi ca director al CFR Marfă. EVZ a intrat în posesia unor documente care demonstrează că George Micu ne-a minţit.

Dovezile Pe data de 19 aprilie 2010, din poziţia de director general adjunct tehnic, el şi-a pus semnătura pe un contract prin care CFR Marfă a vândut către SC REMARUL 16 Februarie SA 2.000 de vagoane ca fier vechi; Pe 12 octombrie 2010, George Micu a semnat, în calitate de director general al CFR Marfă SA, actul adiţional nr. 1 la contractul cu REMARUL 16 Februarie, prin care compania de stat a mai dat firmei private încă 350 de vagoane; Pe 17 martie 2011, George Micu a semnat, tot ca director general al CFR Marfă, actul adiţional nr. 2, prin care a prelungit nişte termene în favoarea REMARUL 16 Februarie; Pe 26 iulie 2011, George Micu a semnat al treilea act adiţional, ca director general al CFR Marfă SA, prin care compania de stat a mai dat firmei REMARUL 16 Februarie SA încă 121 de vagoane. Aşadar, semnătura lui George Micu apare pe patru acte prin care CFR Marfă a vândut vagoane unei firme private ca fier vechi.

Contractul încheiat între CFR Marfă şi REMARUL a fost controlat de inspectorii Corpului de Control al primului ministru, iar aceştia au concluzionat: "CFR Marfă nu a valorificat la maximum vagoanele casate şi vândute ca fier vechi, având ca rezultat diminuarea veniturilor".

Contract cu clauze în defavoarea companiei

În acelaşi raport, inspectorii au considerat conducerea executivă a societăţii, care era asigurată de George Micu, ca fiind răspunzătoare "pentru diminuar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 3 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 2 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum o ora
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 3 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 8 ore
Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zi

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Rețeta de ouă umplute a lui Sorin Bontea. Ingredientele secrete pe care le folosește juratul de la MasterChef

Cancan acum 43 minute
Gospodinele au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru masa de Paște. Cele mai vrednice dintre ele au copt deja primii cozonaci și au gătit diverse bunătăți. În întâmpinarea celor care sunt încă în pană de idei, chef Sorin Bontea vine î

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 10 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°