În fascinantul ev al Internetului, glorios pentru răspândirea informaţiei şi odios pentru acurateţea producerii şi propagării, am citit o interpretare potrivit căreia soldatul de la Maraton ar fi fost primul om care a furnizat o ştire.
Sunt înclinat să cred că atunci când mesagerul atenian Fidipide le-a adus alor săi vestea victoriei, enunţul „Bucuraţi-vă, am învins!“ nu era o ştire, ci o sinteză a ştirii. Era, de fapt, titlul.
Dacă eroul grec ar fi adus o ştire, s-ar fi cuvenit să relateze unde a avut loc confruntarea dintre greci şi perşi şi să estimeze câte victime au fost în ambele tabere. Să citeze surse şi de la unii, şi de la alţii, să prezinte circumstanţele victoriei, precum şi consecinţele ei, atât asupra învingătorilor, cât şi asupra învinşilor. Apoi, după ce şi-ar fi tras sufletul, şi-ar fi făcut loc, firesc, follow-up-ul: poveşti din timpul confruntării, portrete de eroi şi de laşi, o analiză a modului în care se va repercuta bătălia de la Maraton asupra comunităţii ateniene pentru care relata, precum şi modul în care a fost repurtat succesul. Sau, desigur, să-l lase pe Herodot să povestească toate acestea, în pofida suspiciunilor că mărturiile istoricului nu erau nici neutre, nici tocmai adevărate.
Dar, vedeţi dumneavoastră, după ce a parcurs peste 40 de kilometri în fugă, abandonându-şi pe drum armura grea, scutul şi lancea, hoplitul Fidipide a dat titlul şi n-a apucat să mai dezvolte ştirea exclusivă şi prezentată în premieră, deoarece a murit pe loc. Aşa că am rămas doar cu titlul.
Circa patru veacuri mai târziu, romanii conştientizau deja valoarea şi însemnătatea titlului. Conform lucrării „A History of News“ de Mitchell Stephens, cei care citeau ştirile scrijelite (ele erau deja scrise, dar şi răspândite oral sau cântate) înţelegeau relevanţa unei relatări încă din titlu. Astfel, relatarea unui cutremur avea un titlu lăţit p