Nu de mult, în agitaţia politică românească, s-a rostit un termen apt să stîrnească iritare şi suspiciuni, răscolind conflictele mai mult sau mai puţin mocnite. Vorbind despre „un joc destul de parşivel“ al colegului de coaliţie, un politician socotise, probabil, că adverbul de aproximare şi mai ales diminutivarea aduceau suficientă atenuare termenului negativ pentru a păstra ambiguitatea reproşului şi a lăsa deschisă posibilitatea negocierilor viitoare. Calificativul parşiv a mai fost de altfel folosit, chiar în zilele următoare, în declaraţii şi explicaţii ale actorilor politici („Această sugestie de asociere... era una parşivă“, stirileprotv.ro; „cînd e vorba de ditamai partidul, nu poţi să spui decît parşiv“, Digi24.ro; „un buget fanariot, parşiv“, ro.stiri.yahoo.com).
DE ACELASI AUTOR Firitiseli De pamflet Zînzanie Grivei Între numeroasele adjective depreciative din română, parşiv ocupă un loc interesant prin larga variaţie de grad: cuvîntul acoperă mai multe trepte de agresivitate, semantica sa extinzîndu-se de la o accepţie foarte negativă, acuzatoare şi insultătoare, pînă la una aproape duios-admirativă. Etimologic, adjectivul a suferit ceea ce în semantica lexicală tradiţională se numea „ameliorare a sensului“. Dicţionarele noastre curente conservă înţelesurile vechi, tradiţionale, ale cuvîntului, prin care sînt descrise trăsături deloc agreabile: „care are caracter josnic; mizerabil, ticălos, mîrşav“; „desfrînat, neruşinat, impudic“; „care exprimă, trădează o senzualitate vulgară şi exagerată“ (DEX); „foarte murdar, scîrbos, rîios“; „cu caracter josnic, mizerabil, mîrşav, ticălos“ (Noul dicţionar universal) etc. Sinonimele înşirate în dicţionare nu se prea potrivesc cu diminutivarea, care nu ar părea să poată produce atenuare, ci mai curînd efecte sarcastice. Cuvîntul e un împrumut din ucraineană şi a avut iniţial o circulaţie regională (în nord
