Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mănăstirea Putna, Biserica Sf. Simion şi Turnul Roşu din Suceava vor fi restaurate cu fonduri europene

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 19 decembrie 2013 ·

Mănăstirea Putna, Biserica Sf. Simion şi Turnul Clopotniţei (cunoscut ca şi Turnul Roşu) de la această unitate de cult vor fi restaurate şi reabilitate din fonduri europene. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că cele două proiecte au o valoare totală de 3,6 milioane de euro, bani care vor fi asiguraţi din realocările de fonduri ca urmare a economiilor făcute din programele de finanţare din perioada 2007 – 2013.

„În această perioadă am avut discuţii şi un vot în scris pe care l-am trimis către Consiliul de Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, pentru două proiecte care vor intra în finanţare datorită faptului că în această perioadă, 2007 – 2013, s-au făcut şi economii şi au fost şi proiecte care nu au mai fost contractate în final. Din banii care au rămas disponibili vor mai fi finanţate încă patru proiecte în Regiunea de Nord-Est, două la Bacău şi două la Suceava”, a explicat Nechifor.

El a adăugat că unul dintre cele două proiecte din judeţul Suceava se intitulează „Restaurarea, modernizarea şi conservarea patrimoniului cultural naţional şi a infrastructurii conexe la Mănăstirea Putna” şi are o valoare de 2,6 milioane de euro.

Cel de-al doilea proiect are o valoare de un milion de euro şi presupune consolidarea, reabilitarea, protejarea şi valorificarea durabilă a monumentelor de secol XVII şi XVIII aflate în patrimoniul naţional, cunoscute sub numele de Turnul Clopotniţei şi Biserica Sf. Simion din Suceava.

„În felul acesta ne adresăm unei zone foarte importante şi vom fi în măsură să putem finaliza două obiective majore, Mănăstirea Putna şi Biserica Sf. Simion din Suceava. Amândouă sunt importante, sunt monumente simbol. Dacă este să ne referim la gravitatea unor situaţii existente la Turnul Clopotniţei, această investiţie era absolut necesară”, a mai spus Cătălin Nechifor. În urma de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 11 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 8 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 7 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

„După 2026, există speranţă”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ilie Bolojan încearcă să-i liniştească pe români: cât va dura perioada dificilă

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°