Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL Braşov vrea să îi spună adio preşedintelui Traian Băsescu. Vezi aici de ce s-au supărat democrat-liberalii pe şeful statului

Publicat in News Brasov, joi 19 decembrie 2013 ·

Reprezentanţii PDL Braşov sunt de părere că a venit timpul ca formaţiunea politică să se detaşeze cu totul de preşedintele Traian Băsescu, ţinând cont că va veni un an electoral şi fiind de altfel singurul partid puternic din opoziţie.

„Domnul preşedinte a spus de mai multe ori că nu ne facem treaba, că batem palma cu cei de la Putere, dar se pare că el este cel care are înţelegeri cu reprezentanţii Guvernului. Anul viitor, este momentul ca PDL să anunţe că îşi ia adio de la domnul Traian Băsescu, pe care l-a susţinut până acum să obţină două mandate de preşedinte al României. Trebuie să ieşim şi să arătăm că suntem un partid de dreapta şi să terminăm cu acest joc «omul rău, omul bun» practicat de preşedinte. Nu cred că trebuie să avem acum un Mihai Viteazul care să reunească forţele de dreapta, pentru că toţi cei are au făcut aceste partiduleţe de dreapta au plecat tot din PDL”, a precizat Dragoş David, prim-vicepreşedintele PDL Braşov.

Acesta a precizat că PDL rămâne deschis încheierii de noi alianţe cu forţe de dreapta, în special cu PNL. Totodată, PDL anunţă pentru anul viitor, încă din cea de-a doua jumătatea a lunii ianuarie, manifestări de trasă împotriva actualei guvernări, pentru a arăta electoratului care au fost promisiunile celor de la putere şi care este de fapt realitatea.

„Am aşteptat să vedem ce se întâmplă după primul an de guvernare şi vom trece la acţiuni de protest. Totodată, dacă se va continua cu aprobarea unor legi precum cea a amnistiei sau Codul Penal, parlamentarii PDL vor intra în grevă parlamentară, dar una reală, respectiv fără să îşi încaseze indemnizaţiile, nu cum au făcut alţii cu ani în urmă, o grevă doar de ochii lumii”, a subliniat reprezentantul PDL Braşov.

Reprezentanţii PDL Braşov sunt de părere că a venit timpul ca formaţiunea politică să se detaşeze cu totul de preşedintele Traian Băsescu, ţinând cont c

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 15 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 10 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 9 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°