O să-i dezamăgesc îngrozitor pe cei care cred că în rîndurile de mai jos se găseşte vreo legătură cu siropul cinematografic de prin 1995, care poartă acelaşi titlu. Cu scuzele de rigoare pentru doamna Sandra Bullock şi pentru domnul Bill Pullman – dar şi pentru sufletele delicate, cele care păstrează în amintire pelteluţa acestei poveşti –, rîndurile de mai jos nu sînt despre o melodramă, ci despre un coşmar. Despre ceva ce se întîmplă în jurul nostru, în timp ce dormim şi, eventual, visăm frumos.

DE ACELASI AUTOR "Nu este aici nici un copil! Şi nici n-a fost vreodată!" De Ziua Noastră Un spital numit România Asediile de la Melilla şi Ceuta Iertaţi-mă că vă tutuiesc! Se-ntîmplă doar în titlu. Am recurs la tactica asta, să folosesc numele unui film de mare succes, cu speranţa că atrag mai multe priviri în partea asta de pagină, unde încerc să spun o poveste adevărată, extrem de tristă. Nu că povestea nu s-ar spune, cîteodată, şi prin alte părţi, adică pe la televizor, la radio şi prin ziare. Se spune, dar mult prea rar şi cu jumătate de gură. Mai sînt cîte unii care urlă în gura mare şi fac tărăboi. În general, lumea îi consideră tîmpiţi. Aşa e la noi, în România. Dacă se apucă un naiv şi încearcă să salveze ceva pentru noi toţi, îl privim ca pe un tîmpit şi ne-ntrebăm ce l-o fi apucat. Sau ce interes are. Nimeni nu se gîndeşte să asculte şi ce spune ăla care face tărăboiul. E neinteresant. Cîtă vreme nu se referă la noi şi la familia noastră, cîtă vreme nu ne pronunţă numele, nu ne interesează.

Ei, şi acum, că v-am pierdut pe toţi, pe parcursul introducerii din care nimeni n-a priceput nimic, să trecem şi la poveste. În timp ce dumneavoastră, cititorii acestei onorabile publicaţii, dormiţi liniştiţi, în pădurile patriei se petrece ceva care depăşeşte orice închipuire. Se întîmplă cumva să aveţi norocul de a locui la marginea unei păduri? Fiţi atenţi