Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteo. Cum va fi vremea vineri, 20 decembrie

Publicat in Income Magazine, joi 19 decembrie 2013 ·

Vineri, în zonele montane şi submontane temperaturile se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această dată. În zonele joase de relief însă, vremea va fi destul de rece, cu un plafon de nori joşi şi, local, ceaţă, burniţe, fulguieli sau depunere de chiciură. Maximele vor fi curpinse între minus 4... minus 2 grade în zonele cu ceaţă persistentă şi 11...12 grade în Subcarpaţii Getici şi de Curbură.

BUCURESTI

În Capitală, sâmbătă regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru acesta dată. Ceaţa de dimineaţă va fi asociată cu fulguieli sau chiciură, dar peste zi, în condiţii de cer noros, putem spera la o maximă în jurul valorii de 4 grade cu plus dacă se va ridica ceaţa.

MUNTE

Vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Pe văi şi în depresiuni, dimineaţa şi noaptea se formează ceaţă asociată cu chiciură. La amiaza vor fi 10 grade la Sinaia şi Predeal şi 4 grade cu plus sus pe Ceahlău. Vreme excelentă la munte şi în weekend. Unele înnorări sunt totuşi posibile sâmbătă în Carpaţii Occidentali. Temperatura are în continuare valori peste cele caracteristice perioadei.

În aceste condiţii, şi stratul de zăpadă scade treptat - sau cel puţin nu mai creşte... La SINAIA sunt 13 cm de zăpadă şi la POIANA BRAŞOV 20. La PĂLTINIŞ e mai multă zăpadă, 36 cm, iar la Straja, 31.

REGIUNI

În regiunile intracarpatice se anunţă o zi asemănătoare cu cele precedente atât din punct de vedere termic cât şi ca aspect al vremii. În zonele joase de relief plafonul jos va persista pe tot parcursul zilei şi local va fi ceaţa cu depunere de chiciură şi trecător burniţă şi fulguieli. Vântul va avea intensificări pe crestele montane. Maximele zilei, pozitive, ajung la 10 grade la Reşiţa şi în Dealurile de Vest.

Sudul ţării va fi împărţit în două zone diferite ca aspect al vremii - şi azi

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR a înregistrat cererea depusă de avocații lui Călin Georgescu, în timp ce mii de manifestanți vor renunțarea la anularea alegerilor

Ziare.com acum 20 minute
Curtea Constituţională a anunțat vineri, 10 ianuarie, că a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, în timp ce în fața parlamentului protestează mii de susținători ai candidatului suveranist la alegerile prezidențiale

Incendiu la Spitalul Municipal din Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție

Wall-Street.ro acum 19 minute
Un incediu a avut loc la Spitalul Municipal Călărași, unde a fost activat planul roșu de intervenție. Flăcările au cuprins o încăpere de la subsolul clădirii, unde au acționat pompierii pentru a le stinge. UPDATE 12:15 - Incendiul a fost stins, iar

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 2 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 19 minute
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 2 ore
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Crin Antonescu va fi singurul candidat măsurat în sondajul coaliţiei - surse

News.ro acum 21 minute
Crin Antonescu va fi singurul candidat măsurat în sondajul coaliţiei, potrivit unor surse oficiale, analiza sociologică urmând să trendul şi voinţa politică, cum s-au mutat voturile şi profilul candidatului, comparativ cu celelalte personalităţi car

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum 2 ore
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 2 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum o ora
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Protest în fața Parlamentului Susținătorii lui Călin Georgescu cer revizuirea deciziei de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 23 minute
Câteva mii de persoane s-au strâns, vineri, 10 ianuarie 2025, în fața Parlamentului, unde își desfășoară activitatea Curtea Constituțională a României, pentru a cere revizuirea deciziei prin care a fost anulat primul tur al alegerilor prezidențiale,

Vremea

București
acum

11°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

13°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°