Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gala Sportului Mureşean şi-a desemnat laureaţii

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 19 decembrie 2013 ·

Jocheul Viorel Bubău a fost declarat sportivul judeţului Mureş pentru anul 2013, dinstincţie acordată în cadrul Galei Sportului Mureşean care a avut loc miercuri, la Palatul Culturii din Târgu-Mureş. La festivitatea organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Ciprian Dobre, directorul executiv al DJST, Anca Şandru şi viceprimarul Târgu-Mureşului Ionela Ciotlăuş. „Sunt onorată să particip la un asemenea eveniment şi doresc să felicit sportivii şi antrenorii care au reprezentat cu cinste numele oraşului. Deşi au fost momente în care am fost percepută ca o opozantă a sportului, ţin să vă asigur că veţi avea sprijin nemijlocit din partea Consiliului Local. Dacă am avut ceva de obiectat, aceea a fost împotriva sprijinului diferenţiat propus la acea dată. Sunt de acord cu sprijinirea sportivilor, dar aş dori ca pe primul plan să se afle centrele de copii, nu cluburi care au parte de tratamente diferenţiate”, a specificat Ionela Ciotlăuş. Cu un fond de premiere de 10 000 lei, acordaţi doar sportivilor, conform regulilor, directorul executiv Anca Şandru a felicitat la rândul său toţi sportivii şi pe antrenorii acestora pentru rezultatele obţinute în cursul anului şi le-a urat un an nou plin de realizări. „Sportivii sunt tezaurul nostru” Înainte de trecerea la premierea propriu-zisă, preşedintele Cosiliului Judeţean, care a atribuit evenimentului suma de 30 000 lei pentru premierea reprezentanţilor principalelor cluburi, a laureaţilor de la fiecare secţiune şi a fostelor glorii ale sportului mureşean, Ciprian Dobre a ţinut la rândul său să-i felicite pe sportivii care au purtat cu cinste numele oraşul, judeţului, sau chiar al ţării în diversele competiţii la care au participat pe parcursul anului. „Ca de fiecare dată, mă simt copleşit de emoţii în faţa unor adevăraţi campion

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 19 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 27 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 30 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 3 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 3 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 10 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 13 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°