Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu s-a rupt inca?

Publicat in Corect News, joi 19 decembrie 2013 ·

De ce se va rupe curand? S-a mai pus inca o data capacul deasupra oalei USL care fierbe. Dar nu pentru mult timp. Alianta va exploda. Este imposibil sa nu se intample astfel. Iar momentul este aproape. Ce dovada mai buna am putea avea in acest sens, alta decat afirmatiile de ieri ale lui Traian Basescu, ale lui Victor Ponta si, evident, ale lui Crin Antonescu?

Dintre cele trei texte de referinta, cel mai important a fost lansat de liderul PSD. De aceea il voi lasa la sfarsit. Traian Basescu a repetat de cateva ori, cu obstinatie chiar, ca romanii pot sta linistiti, intrucat USL nu se va rupe. O asemenea supozitie, lansata de abilul politician de la Cotroceni, nu poate avea decat un sens real cu totul opus, luand totusi in calcul faptul ca interesul lui Traian Basescu, de a deveni el insusi viitorul lider al opozitiei, il determina sa doreasca si chiar sa actioneze in acest sens, ca USL sa se rupa cat mai tarziu. Astfel incat, pe de o parte, el sa castige timp pentru a se reinventa in noua ipostaza, iar forta PNL si implicit a lui Crin Antonescu sa scada, uzandu-se in scandalurile legate de guvernare.

La randul sau, Crin Antonescu, ironizandu-l pe Victor Ponta in legatura cu faptul ca acesta nu si-ar controla partidul, cand stie foarte bine ca adevarul este diametral opus, nu face altceva decat sa atraga atentia asupra haului care incepe sa creasca intre cei doi lideri politici. Relatiile acestora sunt compromise in mod ireversibil. In rest, pana la oficializarea ruperii USL, se intampla cam ceea ce se intampla intr-o familie inainte sa inceapa negocierile propriu-zise privind separarea bunurilor. Din aceasta perspectiva si numai din aceasta perspectiva, pot fi privite aparentele cedari ale lui Victor Ponta in raport cu Cotroceniul si cu PNL.

De la mare distanta, cel mai elocvent semnal al ruperii si motivelor de rupere USL si al intentiilor viitoa

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun

News.ro acum 2 ore
Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisu

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 6 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 11 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 11 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 10 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 8 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 12 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 7 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°