Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CS Farul Constanța și-a prezentat bilanțul de final de an

Publicat in Gazeta de Navodari, joi 19 decembrie 2013 ·

Anul 2013 a fost unul de succes pentru CS Farul Constanța. Clubul de la malul mării încheie anul cu un bilanț pozitiv și foarte important, fără datorii. Nu este puțin lucru, într-o periodă în care finanțarea structurilor sportive este tot mai precară. Președintele clubului, Ilie Floroiu, este mulțumit de felul în care s-a derulat activitatea și încrezător că la fel vor sta lucrurile și în viitor. „A fost un an bun din toate punctele de vedere, atât din punct de vedere financiar, dar mai ales sportiv. Sunt optimist pentru că dincolo de seniori, anul acesta am obținut titluri și la juniori, la competițiile naționale. Rezultatele au fost bune și avem speranțe că peste câțiva ani, vom câștiga medalii și la nivel de seniori.” a declarat Ilie Floroiu, președintele Clubului Sportiv Farul. Fostul mare campion olimpic, Ion Draica, apreciază Constanța din perspectiva performanțelor clubului farist aflate la nivel înalt. „Indiferent de situația economică și cea politică, clubul Farul are în plan de a obține consecvent un număr mare de medalii, în special peste hotare.” a spus fostul campion olimpic, Ion Draica. Fără tam – tam și cu o muncă imensă, conducerea CS Farul Constanța reușește an de an să mențină stacheta performanței la cote înalte și să alimenteze loturile naționale cu elemente de certă valoare. Autor: Nicu Dolea

Anul 2013 a fost unul de succes pentru CS Farul Constanța. Clubul de la malul mării încheie anul cu un bilanț pozitiv și foarte important, fără datorii. Nu este puțin lucru, într-o periodă în care finanțarea structurilor sportive este tot mai precară. Președintele clubului, Ilie Floroiu, este mulțumit de felul în care s-a derulat activitatea și încrezător că la fel vor sta lucrurile și în viitor. „A fost un an bun din toate punctele de vedere, atât din punct de vedere financiar, dar mai ales sportiv. Sunt optimist pentru că dincolo de seniori, anul ace

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 42 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 54 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 19 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 26 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°