Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxele locale se plătesc până în ajunul Crăciunului

Publicat in Ziarul de Roman, joi 19 decembrie 2013 ·

Prima zi de încasare a taxelor şi impozitelor locale în 2014 va fi 10 ianuarie.

Taxele şi impozitele locale pot fi plătite doar până pe data de 24 decembrie. Direcţia de Taxe şi Impozite Locale din cadrul Primăriei Roman va lucra cu publicul marţi, 24 decembrie, între orele 8.15 – 14.30 şi orele 15.00 – 16.00. “După această dată, Direcţia de Taxe şi Impozite nu va mai avea program cu publicul până în 2014. Prima zi în care se va lucra va fi 6 ianuarie, atunci putându-se plăti doar amenzi, taxe pentru buletine şi alte taxe. În schimb, taxele şi impozitele locale se pot plăti începând cu data de 10 ianuarie”, a afirmat Constantin Cudalb, putărtorul de cuvânt al Primăriei municipiului Roman.

La fel ca în anii precedenţi, Consiliul Local Roman a aprobat reducerea cu 50% de la plata impozitului aferent anului 2014, pentru locuinţa de domiciliu şi terenul aferent acesteia, pentru persoanele fizice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: sunt beneficiare de ajutor de şomaj, ajutor social sau sunt pensionare; venitul lunar pe familie este mai mic sau egal cu salariul minim pe economie; au o singură locuinţă proprietate personală; nu deţin mijloace de transport; nu deţin AF-uri, PF-uri sau societăţi comerciale.

Și romaşcanii care vor să fie la zi cu plata taxelor şi impozitelor sunt recompensaţi. Astfel, cei care achită integral taxele şi impozitele până la 31 martie au o reducere de 10% a acestora. La începutul anului 2013, acest stimulent s-a dovedit a fi un bun colector. În prima zi de încasare, la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale s-au plătit taxe ce au depăşit 85.000 de lei, iar după două săptămâni de încasări, peste 700.000 de lei se adunaseră în bugetul local de la romaşcanii conştiincioşi.

Prima zi de încasare a taxelor şi impozitelor locale în 2014 va fi 10 ianuarie.

Taxele şi impozitele locale pot fi plătite doar până pe da

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bijuterii în valoare de aproximativ 300.000 de euro furate dintr-un mare magazin din Paris

News.ro acum 36 minute
Standul bijutierului Mauboussin din incinta marilor magazine "Le Printemps" din estul Parisului a fost spart în noaptea de luni spre marţi, au declarat joi surse din Poliţie pentru AFP. Valoarea prejudiciului a fost estimată iniţial la 500.000 de eu

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 2 ore
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 37 minute
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Vrancea: Accident grav între un autoturism și o ambulanță privată. Un bărbat a murit

Adevarul acum 46 minute
O ambulanță a unui spital din București și un autoturism au fost implicate, vineri, într-un accident grav în județul Vrancea. În urma impactului, un bărbat a murit, iar alte patru persoane, inclusiv două cadre medicale, au fost rănite.

Militarul nord-coreean luat prizonier de armata ucraineană a murit din cauza rănilor, anunţă spionajul sud-coreean

News.ro acum o ora
Un militar nord-coreean luat prizonier de către forţele ucrainene după ce a fost desfăşurat să lupte alături de ruşi, a murit din cauza rănilor, anunţă vineri spionajul sud-coreean, relatează AFP. ”S-a confirmat, pein intermediul unei agenţii de inf

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°