Bugetul stabilit de Guvern şi CNAS pentru Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea în anul 2013 reprezintă o creştere substanţială faţă de anul 2012 şi asigură funcţionarea în parametri normali a sistemului de asigurări de sănătate la nivel local pentru următoarea perioadă, evitându-se formarea de noi arierate în acest domeniu până la sfârşitul anului.
Aşa se face că anul acesta bugetul Casei de Asigurări de Sănătate Tulcea a fost de 149.733.000 lei în creştere cu 13,39% faţă de anul 2012, acesta fiind cel mai mare buget din ultimii ani.
Potrivit clauzelor contractuale înscrise în contractele încheiate în anul 2013 cu furnizorii de medicamente, anul acesta termenul de plată al facturilor depuse a fost de 60 zile de la data acordării vizei faţă de 180 de zile cât era până anul acesta, respectându-se astfel Directiva UE nr. 2011/7/CE privind combaterea întârzierii la plată în tranzacţiile comerciale, transpusă în Legea 72/2013.
„Astăzi (ieri – n.n.) vor fi făcute plăţi pentru medicamente compensate şi gratuite, boli cronice, PNS, în valoare totală de 6.592.000 lei, din luna ianuarie 2014 urmând a se intra în ritm normal de plată, fără influenţe din luni anterioare. Prin preocuparea permanentă a CNAS, aducerea la zi a plăţilor la medicamentele din farmacii şi din programe reprezintă împlinirea unuia dintre cele mai mari obiective stabilite pentru acest an, fiind un imens pas înainte comparativ cu situaţia anilor 2009, 2010, 2011, 2012, cu un efort bugetar considerabil”, a declarat Eugenia Vasile, director al Casei de Asigurări de Sănătate Tulcea.
Bugetul stabilit de Guvern şi CNAS pentru Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea în anul 2013 reprezintă o creştere substanţială faţă de anul 2012 şi asigură funcţionarea în parametri normali a sistemului de asigurări de sănătate la nivel local pentru următoarea perioadă, evitându-se formarea de noi arierat