Aproximativ 97% dintr-o cantitate de 316 mostre de carne de pui cumpărată de la magazine din Statele Unite ale Americii în luna iulie, conţinea bacterii periculoase, precum salmonela, arată publicaţia americană "Consumer Report".
Analiza a arătat prezenţa unor bacterii potenţial periculoase în aproape toate mostrele, inclusiv în cele bio. "Peste jumătate din eşantioane conţineau materii fecale contagioase şi aproximativ jumătate aveau cel puţin o bacterie rezistentă la trei sau patru dintre antibioticele prescrise cel mai frecvent", menţionează revista, citată de sursele de presă. Totodată, publicaţia precizează că această situaţie a fost constatată în cazul tuturor producătorilor.
Conform sursei citate, cea mai criticată este firma "Foster Farms", ale cărei produse au provocat, vara aceasta, o epidemie de salmonela în Statele Unite.
Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, măsurile de precauţie ce trebuie avute în vedere sunt spălarea mâinilor după atingerea cărnii nepreparate şi gătirea cărnii de pui la o temperatură internă de cel puţin 73 de grade Celsius.
F.A. Aproximativ 97% dintr-o cantitate de 316 mostre de carne de pui cumpărată de la magazine din Statele Unite ale Americii în luna iulie, conţinea bacterii periculoase, precum salmonela, arată publicaţia americană "Consumer Report".
Analiza a arătat prezenţa unor bacterii potenţial periculoase în aproape toate mostrele, inclusiv în cele bio. "Peste jumătate din eşantioane conţineau materii fecale contagioase şi aproximativ jumătate aveau cel puţin o bacterie rezistentă la trei sau patru dintre antibioticele prescrise cel mai frecvent", menţionează revista, citată de sursele de presă. Totodată, publicaţia precizează că această situaţie a fost constatată în cazul tuturor producătorilor.
Conform sursei citate, cea mai criticată este firma "Foster Farms", ale cărei produse au p