O femeie, aflată la bordul unui zbor Wizz Air de la Valencia spre București, a intrat în travaliu și a dat naștere unui băiat la bordul aeronavei. Sursa: Mihai Șoica
Femeia, însărcinată în nouă luni, a solicitat asistenţă din partea echipajului cu doar câteva minute înainte de aterizarea pe Aeroportul Otopeni, potrivit unui comunicat al companiei low-cost, informează Mediafax.
În cursul aterizării şi rulării pe pistă, pasagera a primit asistenţă, pe locuri situate în partea din spate a avionului, din partea unui membru al echipajului şi unui medic care se afla la bord, a precizat Wizz Air.
Mama şi copilul au fost preluaţi de o ambulanţă, de pe aeroport, şi au fost conduşi la spital, a adăugat compania, declarându-se "foarte mândră de membrul echipajului care a gestionat situaţia cu profesionalism şi grijă".
Compania nu a precizat naţionalitatea sau vârsta pasagerei.
"Deşi această mamă şi nou-născutul par că sunt bine, le îndemnăm pe femeile însărcinate să nu îşi asume riscuri şi să nu îşi ascundă sarcina", se mai arată în comunicat.
Pasagerele care au trecut de a 28-a lună de sarcină este necesar să prezinte un certificat de la medic, în cazul unei călătorii cu avionul, şi nu au permisiunea să zboare după a 34-a lună de sarcină, mai precizează Wizz Air.