În asteptarea sãrbãtorilor de iarnã, Scoala Gimnazialã “Mihail Sadoveanu”, din Husi, a fost, recent, gazda unui eveniment de exceptie, intitulat “Vreau sã fiu si eu ca Mosul”. Actiunea, desfãsuratã la mijlocul acestei luni pline de semnificatii, a fost organizatã în cadrul proiectului interjudetean “Toleranta – un pas spre prietenie”. La activitate au participat elevi din ciclul primar, pãrinti si cadre didactice din judetele Vaslui, Iasi, Suceava, Neamt, Galati si Constanta, însumând reprezentanti a nu mai putin de 33 de unitãti de învãtãmânt. “Luna decembrie ne obligã, prin sãrbãtorile create de divinitate, sã avem sentimente de fraternitate fatã de ceilalti, prin generozitate, bunãtate si rãbdare. Aducem multumiri conducerii scolii, directorului, prof. Daniela Brãnici, pãrintele paroh Radu, învãtãtorilor Ion Vasiliu, Luminita Mandrea, Iuliana Valentina Liciu, Nela Radu, Olguta Lazãr si Carmen Bahnã pentru primirea cãlduroasã, spectacolul prezentat si concursul interjudetean organizat. Toti colegii participanti au donat dulciuri, fructe si haine Centrului de Asistentã si Îngrijire a Persoanelor Vârstnice Husi, primind în schimb un program de colinde pregãtit de înv. Ion Vasiliu. Ne-am bucurat de o vizitã la Episcopie, la fabrica de pufuleti si de napolitane si am vizitat birourile de la Vama Albita. Pe aceastã cale, aducem multumiri si sefului Centrului, ec. Cãtãlin Ciobanu, Arhimandritului Veniamin V. Botoroga, familiei Dan si Loredana Marian, cât si lui Cornel Marius Ursan, comisar adjunct al Sectorului Politiei de Frontierã Husi”, a declarat Gabriela Lolica Antipa, coordonatorul proiectului.
În asteptarea sãrbãtorilor de iarnã, Scoala Gimnazialã “Mihail Sadoveanu”, din Husi, a fost, recent, gazda unui eveniment de exceptie, intitulat “Vreau sã fiu si eu ca Mosul”. Actiunea, desfãsuratã la mijlocul acestei luni pline de semnificatii, a fost organizatã î