Moş Crăciun este departe de a-şi fi încheiat activitatea în Bănie. După ce s-a prezentat în faţa mai multor cluburi şi echipe sportive, miercuri seară, la Stadionul „Depou-CFR“, a acordat cadouri juniorilor de la CFR Romgaz Craiova, club înfiinţat în urmă cu aproximativ doi ani, dar care în sezonul acesta şi-a făcut simţită prezenţa cu adevărat. Acest centru de copii este practic continuatorul fostei echipe Gaz Metan CFR Craiova, plecată la Severin pentru performanţe notabile, însă „trecută în nefiinţă“ din diverse motive. De altfel, conducerea CFR Romgaz speră să se întoarcă în prim-planul fotbalului românesc cu propriile „produse“, sperând ca în viitor să revină în Liga a II-a, promiţând că de data aceasta echipa va rămâne în Craiova.
„Suntem la un nou început de drum şi sperăm că o să redevenim ce am fost odinioară, deşi e prea mult spus odinioară, pentru că nu este de mult timp încheiat. Avem curtea plină. După cum aţi văzut, au fost 90 de copii, şi sperăm ca ei să fie baza şi nucleul echipei pe care vrem să o formăm de la vară şi să redevenim o forţă pentru Liga a II-a. Vrem să reedităm ce a fost la Craiova, adică Gaz Metan CFR, şi să nu mai avem parte de surprize neplăcute cum am avut la Severin. Am păstrat şi culorile clubului defunct, adică galben, vişiniu, albastru. Ideea şi obiectivul este să urcăm acele «trepte» cu copii crescuţi de noi. Vom porni şi cu grupele de republicani A şi B şi nu oricum, sperăm să fim pe podium la sfârşitul ediţiei de campionat 2014/2015. În prezent, avem patru grupe, dar din ianuarie se vor despărţi cele două grupe cu care vrem să mergem la juniori republicani, pe grupe de vârstă adecvate. Acum îl avem antrenor pe Marian Vulpe, care se ocupă de grupele mari, juniorii C sunt pregătiţi de Marian Bârsanu, Daniel Oprea, Ionuţ Pătrană, Ştefăniţă Mondea. Sunt antrenori care au jucat pentru clubul nostru, în prezent sunt profe