Avocaţii Ernst&Young (EY) au obţinut, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), redobândirea licenţei de antrepozitar fiscal pentru unul dintre cei mai mari producători de biocombustibili din ţara noastră, anunţă un comunicat primit astăzi de redacţie.
Revocarea autorizaţiei de antrepozit fusese decisă de autorităţile fiscale în 2011, iar activitatea companiei, subsidiară a grupului portughez Martifer, fusese suspendată timp de şase luni. Ulterior, tot o decizie a Curţii Supreme i-a permis firmei reluarea activităţii.
Emanuel Băncilă, coordonatorul echipei de avocaţi care au reprezentat Martifer, a declarat: "Actul de revocare a fost emis cu încălcarea de către autorităţile fiscale a Directivei privind regimul general al accizelor, prin încălcarea principiilor europene privind proporţionalitatea şi prevalenţa substanţei asupra formei".
Grupul Martifer desfăşoară activităţi în agricultură, construcţii şi producţie de energie. În anul 2007, Martifer a deschis o fabrică de ulei vegetal la Lehliu, investind 93 de milioane de euro.
Ernst&Young este una dintre cele mai mari firme din lume ce oferă servicii de audit şi asistenţă fiscală şi de afaceri către companii multinaţionale şi locale. EY are 175.000 de angajaţi în 728 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 25,8 miliarde de dolari.
F.A. Avocaţii Ernst&Young (EY) au obţinut, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), redobândirea licenţei de antrepozitar fiscal pentru unul dintre cei mai mari producători de biocombustibili din ţara noastră, anunţă un comunicat primit astăzi de redacţie.
Revocarea autorizaţiei de antrepozit fusese decisă de autorităţile fiscale în 2011, iar activitatea companiei, subsidiară a grupului portughez Martifer, fusese suspendată timp de şase luni. Ulterior, tot o decizie a Curţii Supreme i-a permis firmei reluarea activităţii.
Em