Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, ca liderul PNL Crin Antonescu avea un anumit angajament fata de Rares Bogdan si Cozmin Gusa, carora le spusese, potrivit social-democratului, “o sa aveti TVR daca nu mai aveti si Realitatea”, informeaza Mediafax.
Presedintele PSD a mai spus ca, in aceste conditii, Crin Antonescu “a luat-o personal” atunci cand Rares Bogdan nu a fost votat de Parlament.
“In cadrul USL a fost sincopa privind numirea de catre Parlament a unui nou sef la TVR. Criza s-a amplificat de la TVR. Cel mai tensionat moment a fost aseara (marti seara – n.r.), eu eram la depunerea juramantului de catre domnul Stirbu, dupa care am aflat cu totii ca nu s-a votat… Domnul Antonescu a privit propunerea ca pe o chestie extrem de personala”, a spus Ponta.
El a aratat ca liderul PNL a avut un anumit angajament fata de Rares Bogdan si Cozmin Gusa si de aceea a privit “extrem de personal” faptul ca Parlamentul nu l-a votat pe Rares Bogdan la TVR.
“Avea un anumit angajament fata de Rares Bogdan si Gusa, «Domne, o sa fiti la TVR, o sa aveti TVR daca nu mai aveti si Realitatea» si a luat-o foarte personal. Domnul Antonescu a luat-o foarte personal. Erau doi oameni cu care vorbise mult in ultima perioada, intr-un fel si-a luat angajamentul «Domne, il punem pe Rares Bogdan la TVR». Si, din motive care sunt mai putin importante la nivel public, lucrul asta nu s-a intampat ieri (marti – n.r.). Deci tensiunea a aparut aseara legat de faptul ca nu a fost numit Rares Bogdan”, a spus Ponta.
Premierul a precizat ca prin solutia de a da o Ordonanta de Urgenta, TVR va continua sa functioneze.
“Din punctul meu de vedere, nu puteam sa lasam, la TVR nu mai e nimeni sef, se inchide saptamana viitoare, se pune lacatul pe usa, pleaca toata lumea acasa. Prin Ordonanta de Urgenta nu am luat dreptul Parlamentului de a numi, am spus ca Parlamentu